Nicușor Dan, vizită „de substanță” la Washington pentru discuții cu Trump. Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a oferit detalii

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a anunțat sâmbătă, 4 octombrie, se lucrează la organizarea unei întâlniri între președintele României Nicușor Dan, și liderul american Donald Trump, la Washington.

Președintele Nicușor Dan FOTO: FB

Președintele Nicușor Dan FOTO: FB

Potrivit lui Diaconescu, scopul vizitei este unul „de substanță”, nu o simplă acțiune de imagine.

„Ce înseamnă asta? Înseamnă ca în dialogul bilateral să se stabilească la cel mai înalt nivel o agendă, un roadmap, un parcurs și un pachet de înțelegeri. Această abordare a funcționat și recent, în cazul întâlnirii Donald Trump – Regele Charles”, a precizat Diaconescu, în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24.

Agenda discuțiilor ar urma să includă subiecte economice și militare, dar și discuții privind programul Visa Waiver.

Consilierul a subliniat că, în ceea ce privește pachetul economic, deciziile nu depind exclusiv de Administrația Prezidențială, ci și de Guvern și de alte autorități românești, urmând ca angajamentele asumate să fie implementate în mod predictibil.

„Partea americană dorește predictibilitate, respectiv înțelegeri care să fie implementate în timp, fără sistări sau nuanțări”, a explicat Diaconescu.

De asemenea, vor fi abordate aspecte legate de securitate și apărare.

Interesele de securitate ale României coincid cu cele ale Statelor Unite în regiune. România se află pe locul doi, după Polonia, privind determinarea politică guvernamentală în ceea ce privește înzestrarea și creșterea capacității de răspuns”, a adăugat consilierul prezidențial.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India