Nigel Farage crede că Marea Britanie se îndreaptă spre amânarea Brexit-ului şi un nou referendum

Fostul lider al UKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii) şi un promotor al Brexit-ului, Nigel Farage, şi-a exprimat miercuri opinia că Marea Britanie se îndreaptă spre o amânare a ieşirii din Uniunea Europeană, prevăzută pentru 29 martie, şi, probabil, spre un nou referendum, transmite Reuters.

Prim-ministrul britanic Theresa May a suferit marţi seară o înfrângere răsunătoare în Camera Comunelor, care a respins, cu o majoritate covârşitoare, acordul negociat de guvernul său cu Uniunea Europeană cu privire la Brexit.

'Cred şi mă tem că ne îndreptăm spre un drum de amânare şi, probabil, da, un al doilea vot', a reacţionat miercuri Nigel Farage, la postul de televiziune Sky News.

Farage, liderul de la acea vreme al partidului eurosceptic UKIP, a fostul una din vocile principale ale campaniei pro-Brexit înaintea referendumului din iunie 2016. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker