Nigeria: Două avioane de luptă au intrat în coliziune şi s-au prăbuşit în capitala Abuja

Două avioane de luptă nigeriene au intrat în coliziune şi s-au prăbuşit în capitala Abuja, provocând panică printre locuitori, a declarat vineri un purtător de cuvânt al forţelor aeriene nigeriene, relatează dpa.

Pilotul unuia dintre avioanele de tip F-7 a murit în timpul accidentului produs deasupra cartierului Katampe din capitală în jurul orei 11:00 (10:00 GMT), a afirmat purtătorul de cuvânt Ibikunle Daramola într-un comunicat.

"Cu regret trebuie să anunţ că unul dintre piloţi, care a reuşit să se catapulteze din unul dintre avioanele F-7 care s-a prăbuşit astăzi, a murit", a spus el.

Avioanele făceau repetiţii pentru un spectacol aerian cu ocazia zilei independenţei Nigeriei, marcată pe 1 octombrie.

Martorii au afirmat că aripile avioanelor s-au lovit în aer iar unul dintre aparatele de zbor s-a prăbuşit pe un deal din capitala Abuja.

Pentru moment nu se ştie dacă există şi alte victime sau dacă au fost afectate clădiri.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

2 Scandalul din AUR ia proporții!

3 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

4 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

5 Penibil personaj...