Nikki Haley afirmă că foşti membri ai personalului de la Casa Albă i-au cerut să-l submineze pe Trump

Nikki Haley afirmă că foşti membri ai personalului de la Casa Albă i-au cerut să-l submineze pe Trump

Fosta ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite Nikki Haley a afirmat că foşti membri ai personalului de la Casa Albă i-au cerut să-l submineze pe preşedintele american Donald Trump, au indicat duminică media americane, relatează dpa.

Fostul secretar de stat Rex Tillerson şi John Kelly, fost şef de cabinet al preşedintelui Trump, intenţionau să o recruteze pe Haley pentru a-i ajuta să-i submineze autoritatea preşedintelui Trump în încercarea de a ''salva ţara'', a scris, potrivit The Washington Post, fosta ambasadoare Haley într-o nouă carte care urmează să fie publicată marţi în SUA.

''A submina un preşedinte este într-adevăr un lucru periculos şi este împotriva Constituţiei şi împotriva a ceea ce vor americanii'', a declarat duminică fosta ambasadoare a SUA la ONU într-un interviu difuzat de CBS.

Dacă a-i oferi preşedintelui ''cea mai bună şi mai sinceră consultanţă juridică şi etică din tot guvernul, astfel încât el să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză înseamnă că 'lucrezi împotriva lui Trump', atunci da, mă declar vinovat'', a scris John Kelly într-un răspuns dat cotidianului The Washington Post.

Casa Albă sub conducerea lui Trump a cunoscut un număr neobişnuit de mare de demiteri şi demisii.

Tillerson a fost concediat în martie 2018, în timp ce Kelly a demisionat la finalul aceluiaşi an.

Unii foşti angajaţi ai Casei Albe au prezentat o imagine a haosului din guvern în rapoarte confidenţiale şi cărţi în care au fost făcute unele dezvăluiri.

Haley a decis să-şi încheie misiunea la Naţiunile Unite în New York la sfârşitul lui 2018. Circulau zvonuri despre ambiţiile ei politice, fiind multe speculaţii că ar intenţiona să candideze la Casa Albă, notează dpa.

Trump a postat duminică un mesaj pe Twitter în care i-a urat ''noroc'' fostei ambasadoare Haley înainte de lansarea cărţii. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 DOCUMENT / Ce trebuie să faci ca să închei un nou contract pentru energia electrică? ANRE arată pașii de urmat d…

2 Sfaturi de la ANRE pentru schimbarea furnizorului și contractului de energie electrică

3 FOTO Imaginea care demontează apărarea lui Gavriș / Ministrul de Interne reacționează

4 Răsturnare de situație! Ministrul de Interne dus de nas de dușmanii lui Gavriș? Parchetul de pe lângă Tribunal…

5 SURSE Radu Gavriș, adjunctul Poliției Capitalei, cercetat disciplinar după ce a fost prins petrecând cu peste …