Noi amănunte despre comasarea alegerilor și lista comună PNL-PSD

PSD și PNL s-au înțeles. Alegerile vor fi comasate. Așadar, alegerile europarlamentare ar urma să fie comasate cu cele locale în 2024, după ce partidele conduse de Marcel Ciolacu, respectiv Nicolae Ciucă, au bătut palma.

11 mandate ar reveni social democraților și 9 liberalilor, conform înțelegerii, scrie mediaflux.ro.

Klaus Iohannis l-ar fi atras atenția liderilor politici că trăim într-un ”context politic tensionat”, astfel că ruperea coaliției și certurile între PSD și PNL trebuie evitate.

PSD și PNL s-au înțeles. Alegerile vor fi comasate. Ce se întâmplă pe 9 iunie

Astfel, pe 9 iunie ar urma să mergem la vot și să votăm pentru două tipuri de scrutin: alegerile locale și alegerile europarlamentare.

Prin urmare, cu această ocazie am putea primi la secția de vot cinci buletine: pentru europarlamentare, pentru primari, șefi de consilii județene, consilieri locali și consilieri județeni.

Potrivit unor surse politice, liderii partidelor au început deja să transmită mesajul în teritoriu.

”Ne-au spus să fim pregătiți, e 99.9 la sută sigur” a declarat pentru Mediaflux o persoană implicată.

Înțelegerea ar urma să fie parafată printr-un acord.

Surse politice mai susțin că președintele României ar fi invocat o discuție mai veche cu cei doi lideri, în care aceștia fuseseră de acord ca PNL și PSD să desemneze – pe rând – un candidat unic la șefia țării, iar PSD să primească dreptul de a desemna candidatul său din 2024.

Astfel, la finalul mandatului candidatului prezidențial susținut de PSD, să fie susținut candidatul din partea PNL.

E discutată varianta ca PSD să dea candidatul pentru Cotroceni, iar PNL să preia funcția de comisar european. Pentru acest post s-a vehiculat în mediile europene că România ar putea prelua mandatul de comisar pentru Apărare, dată fiind poziția strategică, iar cel mai potrivit nume pentru această funcție ar fi cel al lui Nicolae Ciucă.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker