Noi date despre starea fiicei lui Whitney Houston: Bobbi Kristina Brown luptă pentru viaţa ei

Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântăreţe americane Whitney Houston, luptă pentru viaţa ei, la două zile după ce a fost descoperită în stare de inconştienţă în cada din sala de baie a reşedinţei sale, aflată într-o suburbie a oraşului Atlanta, a anunţat luni familia ei.

Noi date despre starea fiicei lui Whitney Houston: Bobbi Kristina Brown luptă pentru viaţa ei (Imagine: Hepta)

Bobbi Kristina Brown, fiica în vârstă de 21 de ani a cântăreţei Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, a fost transportată de urgenţă la un spital din Roswell, un oraş din statul american Georgia.

Nick Gordon, soţul lui Bobbi Kristina Brown, şi un prieten al cuplului au fost aceia care au descoperit-o pe Bobbi Kristina Brown în cada din sala de baie , sâmbătă, la ora locală 10.30. Tânăra era cu faţa în jos, într-o cadă plină cu apă şi nu prezenta semne vitale.

Cei doi au telefonat imediat la numărul telefonic pentru urgenţe (911) şi au început imediat manevrele de resuscitare, pe care le-au continuat până la sosirea medicilor şi a echipajelor de poliţie.

"Bobbi Kristina luptă pentru viaţa ei şi este înconjurată de membrii apropiaţi ai familiei", a precizat familia Houston într-o declaraţie de presă. "Aşa cum tatăl ei a spus deja, vă cerem să onoraţi cererea lui de respectare a vieţii private în această perioadă dificilă".

Citând o sursă apropiată familiei Houston, CNN a anunţat că Bobbi Kristina Brown a fost plasată de medici în comă indusă şi a fost conectată la un aparat de ventilaţie artificială.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă