Noi decorări conferite de Traian Băsescu

Noi decorări conferite de Traian Băsescu

In semn de apreciere deosebită a activităţii profesionale, precum şi pentru eforturile depuse în calitate de coordonator al Proiectului multinaţional pentru Europa Centrală şi de Est „Podurile Toleranţei” al cărui scop este promovarea contribuţiei evreilor la îmbogăţirea vieţii culturale europene, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” - în grad de Ofiţer doamnei Elisabeta (Erika) van Gelder-Revesz, preşedinte al B’nai B’rith Europa.
Decorarea a fost făcută la propunerea domnului Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

In semn de înaltă apreciere pentru conduita profesională de excepţie, pentru serviciile deosebite pe care le-a adus statului şi sportului românesc, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Cavaler cu însemn pentru militari domnului general-locotenent cu trei stele în retragere Anghel Iordănescu.

Decorarea a fost făcută la propunerea domnului Gabriel Oprea, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne.
In semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile şi înaltul profesionalism dovedite în executarea misiunilor încredinţate de-a lungul timpului, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului general Hăpău Marian și domnului general de brigadă Maciu Florin, Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului general (Rz.) Nicuţ Valeriu, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului general-locotenent Zisu Cătălin-Ştefăniţă, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului general-maior Dincovici Cristian-Iulian, doamnei general de brigadă Chiriţă Ileana, domnului colonel Ionescu Dragoş, doamnei colonel Ioniţă-Radu Florentina și domnului colonel Luca Constantin, precum și Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, domnului Ungureanu Stelian.

De asemenea, președintele României, domnul Traian Băsescu, a acordat Ordinul Naţional „Pentru Merit” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului general de brigadă Incicaş Teodor, domnului contraamiral de flotilă Gheorghe Mihai și domnului colonel Călimănescu Bogdan, Ordinul Naţional „Pentru Merit” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, părintelui Pâţâligă Valentin, Ordinul „Meritul Sanitar” - în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului colonel Hristea Răsvan-Nicolae, Ordinul „Meritul Sanitar” - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului colonel Tudose Georgian, Ordinul „Meritul Sanitar” - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru civili, domnului Matei Adrian-Ion, Ordinul „Meritul Sanitar” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului locotenent-colonel Cautiş Claudiu-Constantin și domnului maior Şeremet Cristinel-Ionică și Ordinul „Meritul Sanitar” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, domnului Cucerzan Vasile-Flaviu, doamnei Gavrilă Veronica și domnului Gheorghescu Dan-Sorin.

Domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul „Virtutea Militară” - în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului general-maior Ioniţă Ariton și domnului general de brigadă Tase Marian, Ordinul „Virtutea Militară” - în grad de Comandor, cu însemn pentru civili, doamnei Oţelea Cătălina, Ordinul „Virtutea Militară” - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului general-locotenent Buga Cezarian, domnului general-maior Moraru Cătălin-Adrian, domnului colonel Iordache Gheorghe-Cristian, domnului colonel Muncaci Vasile, domnului colonel Oanţă Florin-Petre, domnului colonel Vasilachi Constantin și domnului colonel Vrabie Cristian, Ordinul „Virtutea Militară” - în grad de Ofiţer, cu însemn pentru civili, doamnei Ancuţ Mariana, Ordinul „Virtutea Militară” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului general-locotenent Alexandru Ion, domnului general-locotenent Vasilache Ion, domnului general de brigadă Nistor Gheorghe, domnului colonel Anghel Marian-Roksan, domnului colonel Bucur Dumitru, domnului colonel Iacob Ioan, domnului colonel Ilie Jan-Ion, domnului colonel Iorga Vasile, domnului comandor Pirnoiu Florian, domnului colonel Popa Iulian-Florin, domnului colonel Spînu Constantin, domnului locotenent-colonel Chiriţă Cătălin-Mihai, domnului locotenent-colonel Ghinea Ulise și domnului locotenent-colonel Samoilă Cătălin-Constantin, Ordinul „Virtutea Militară” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, doamnei Agulescu Valentina-Marga, doamnei Ghiulea Viorica și doamnei Ştefan Paula, precum și Ordinul „Virtutea Aeronautică” - în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului general Dănilă Ştefan.

Totodată, președintele României, domnul Traian Băsescu, a conferit Crucea Naţională „Serviciul Credincios” - clasa a II-a, cu însemn pentru militari, doamnei plutonier-adjutant principal Vîscu Aurica, Crucea Naţională „Serviciul Credincios” - clasa a II-a, cu însemn pentru civili, domnului Drăgălău Nicolae, Crucea Naţională „Serviciul Credincios” - clasa a III-a, cu însemn pentru militari, domnului plutonier-adjutant principal Alexandroaia Petru și domnului plutonier-adjutant principal Damian Georgel, Crucea Naţională „Serviciul Credincios” - clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei Bălan Iuliea, doamnei Candel Minela, doamnei Eparu Constanţa, doamnei Gherghinoaica Gabriela, doamnei Mîndrican Mariana și domnului Vlase George, Medalia Naţională „Serviciul Credincios” - clasa a II-a, cu însemn pentru militari, domnului plutonier-adjutant Stancu Marian, Medalia Naţională „Serviciul Credincios” - clasa a II-a,, cu însemn pentru civili, doamnei Raţiu Nicoleta-Olimpia, Medalia Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a, cu însemn pentru militari, domnului plutonier-adjutant principal Crudu Constantin, domnului plutonier-major Şuteu Marian-Eugen și domnului plutonier-major Tufeanu Florin-Daniel, Medalia Naţională „Serviciul Credincios” - clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei Alexe Lizeta, doamnei Calotă Adriana-Camelia, doamnei Duma Roxana-Gabriela, doamnei Grama Angela, domnului Moldovan Nicolae, Medalia Naţională „Pentru Merit” - clasa a II-a, cu însemn pentru militari, doamnei plutonier-adjutant principal Alexe Carmelia și domnului maistru militar clasa I Bărbieru Răzvan-Octavian, Medalia Naţională „Pentru Merit” - clasa a II-a, cu însemn pentru civili, doamnei Pilat Maria, Medalia Naţională „Pentru Merit” - clasa a III-a, cu însemn pentru militari, domnului plutonier-adjutant Buzatu Gheorghe, domnului plutonier-adjutant Luca Sorin-Florin și domnului plutonier-major Cîrneanu Marius, precum și Medalia Naţională „Pentru Merit” - clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei Cheregi Camelia, doamnei Grădinariu Lilieana-Carmen, doamnei Mihăilescu Constanţa, domnului Mocanu Mihai, doamnei Rădulescu Cătălina-Manuela, doamnei Rotaru Cecilia-Olivia, doamnei Tănase Mihaela și doamnei Tudoxe Florica.

Domnul președinte Traian Băsescu a acordat și Medalia „Meritul Sanitar” - clasa I, cu însemn pentru civili, doamnei Ene Florica și doamnei Onac Corina, Medalia „Meritul Sanitar” - clasa a II-a, cu însemn pentru civili, doamnei Codreanu Florentina-Elena, doamnei Cristea Corina, doamnei Gavriş Ioana, doamnei Gocan Laura, doamnei Grindean Adriana, domnului Pop Tiberiu, doamnei Popa (Preoteasa) Camelia-Maria și doamnei Rotariu Voichiţa, Medalia „Meritul Sanitar” - clasa a III-a, cu însemn pentru militari, domnului plutonier-adjutant principal Tănase Tudorel, domnului plutonier Constantinescu Mihai și doamnei sergent-major Ilea Alina-Ecaterina, Medalia „Meritul Sanitar” - clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei Armeanu Andreia-Liliana, doamnei Badiu Camelia, doamnei Chiser Ştefania-Cecilia, doamnei Crăciun Anda-Maria, doamnei Dinu Roxana-Elena, doamnei Gligor Laura-Elena, doamnei Marin Ana-Daniela, domnului Pop Dorin-Gelu și doamnei Tudoran Alina-Mihaela, Medalia „Virtutea Militară” - clasa I, cu însemn pentru militari, domnului plutonier-adjutant principal Brădăţeanu Gheorghe, domnului plutonier-adjutant principal Ionescu Gheorghe, domnului plutonier-adjutant principal Şchiopu Dumitru, domnului plutonier-adjutant Băluţoiu Constantin și domnului plutonier-major Mătuşescu Ştefan-Cătălin, Medalia „Virtutea Militară” - clasa I, cu însemn pentru civili, doamnei Dumitru Ionica-Violeta, Medalia „Virtutea Militară” - clasa a II-a, cu însemn pentru militari, domnului maistru militar clasa I Bonciu Viorel, domnului maistru militar principal Albuş Niculae-Cristian, domnului plutonier-adjutant principal Galan Ionel-Benone, domnului plutonier-adjutant principal Ivaşcu Ion, domnului plutonier-adjutant principal Oprea Ion, doamnei plutonier-adjutant Băcanu Steluţa și domnului plutonier-adjutant Chelu Ion, Medalia „Virtutea Militară” - clasa a II-a, cu însemn pentru civili, doamnei Condruz Marieta, Medalia „Virtutea Militară” - clasa a III-a, cu însemn pentru militari, doamnei plutonier-adjutant principal Berechet Maria, domnului plutonier-adjutant principal Iordache Adrian, domnului maistru militar principal Matache Titi, domnului plutonier-adjutant Diaconu Eugen, domnului plutonier-adjutant Măndică Marius, domnului plutonier-adjutant Radu Ion-Laurenţiu, domnului plutonier-major Mihai Daniel-Mihăiţă, domnului plutonier-major Vălean Emil-Stelian, domnului maistrului militar clasa a III-a Vlad Lucian-Constantin, domnului plutonier Chiţu Dorel și doamnei plutonier Tilich Georgiana-Ancuţa, precum și Medalia „Virtutea Militară” - clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei Constantin Rodica.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naționale, domnul Mircea Dușa.


populare
astăzi

1 Foarte interesantele amănunte din Raportul SRI despre „grupările autohtone cu potenţial extremist de dreapta”...

2 Simona Halep a făcut publică lista celor 8 jucătoare care au votat împotriva sa

3 Mercenarii conduși de Potra ar fi avut o listă neagră cu jurnaliști și politicieni. Planul pe care ar fi trebuit să-l urmeze

4 Horațius Dumbravă, fostul președinte al CSM: „Am asistat la schimbarea forțată a atribuțiilor Curții Constituționale” / „Un precedent foarte periculos”

5 Averea impresionantă a președintei POT. Anamaria Gavrilă a vândut un apartament cu 664.000 de euro