Noi percheziții în dosarul privind protestele organizate de partidul pro-rus Șor

Noi percheziții în dosarul privind protestele organizate de partidul pro-rus Șor

La o săptămână de la reținerile dispuse în dosarul cu privire la pregătirea dezordinilor în masă, autoritățile au făcut noi percheziții, care s-au încheiat cu ridicarea de bani și a unor obiecte periculoase, între care arme. Partidul spune că este acuzat pe nedrept.

Au fost ridicați bani, dar și obiecte periculoase, între care arme. FOTO procuratura.md

Ofițeri ai Inspectoratului Național de Investigații, dar și procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au anunțat, vineri dimineață, că fac din nou percheziții în ancheta privind pregătirea dezordinilor în masă. De această dată, verificări au avut loc în municipiile Chișinău și Hîncești, iar rezultatele acestora au fost făcute publice la câteva ore de la anunț.

,,În rezultat au fost ridicați peste 250.000 lei și alte probe. Oamenii legii au temei să bănuiască că banii ridicați au fost acumulați din activități ilicite. Aceștia ar fi urmat să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre implementarea acțiunilor de dezordine în masă. Printre cele ridicate la percheziții sunt și înscrisuri de ciornă care conțin contacte telefonice ale persoanelor care participă la proteste, telefoane mobile, un pistol pneumatic neînregistrat, articole pirotehnice (petarde), masă vegetală asemănătoare cu cânepa”, au informat autoritățile.

Toate obiectele depistate vor fi probe în cauza penală, potrivit polițiștilor și procurorilor.

,,Dosarul vizează pregătirile dezordinilor în masă începând din 18 septembrie 2022, până în prezent. Cercetările au loc prin prisma faptului că, contrar Legii cu privire la întruniri, ar fi fost întreprinse acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri printre care anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări”, au conchis aceștia.

Reacția partidului Șor

Reprezentanții formațiunii susțin că se urmărește intimidarea acestora.

„Ei vor să ne intimideze, vor să ne acuze de toate relele, de dezordini în masă, de tot ce vreți, dar noi cerem, pașnic, doar ceea ce ne aparține – pace și o viață mai bună. La ei toți sunt vinovați, numai nu ei. De aceea, e timpul să schimbăm lucrurile și să devenim noi stăpâni în țară”, a spus Pavel Verejanu, un reprezentant al partidului pro-rus.

Vinerea trecută, opt reprezentanți ai partidului Șor, condus de Ilan Șor, cercetat în dosarul fraudei bancare și fugit în Israel, care a organizat în ultima perioadă proteste anti-guvernamentale la Chișinău, au fost reținuți în același caz. Și atunci formațiunea a negat acuzațiile.

Între timp, investigațiile continuă, în vederea stabilirii și altor persoane implicate în acest caz. Dacă vor fi deferite justiției, acestea riscă să fie private de libertate pe un termen de până la opt ani, potrivit Codului Penal al Republicii Moldova.

Anterior, procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat percheziții în dosarul finanțării ilegale a partidului Șor. Verificările au fost urmate de reținerea mai multor persoane, dar și ridicarea a milioane de lei moldovenești.

Ulterior, liderul formațiunii, Ilan Șor, cercetat penal în dosarul fraudei bancare, a recunoscut că a oferit bani pentru protestele anti-guvernamentale din ultima perioadă din capitala Republicii Moldova, Chișinău.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”