Noi probleme pentru Boeing. Ușa unui avion 777X a fost smulsă în timpul unui zbor-test

Confruntat deja cu criza avioanelor 737 MAX, gigantul Boeing a întâmpinat o serie de probleme tehnice joi seară în cursul testelor viitorului lung-curier 777X cu inspectori ai Agenţiei Federale a Aviaţiei Americane (FAA), au făcut cunoscut vineri pentru AFP mai multe surse concordante.

 Ulterior, testele au fost suspendate, a declarat un purtător de cuvânt al Boeing, refuzând să precizeze dacă aceste anomalii vor duce la amânarea primului zbor de încercare al modelului 777X prevăzut la începutul lui 2020.

„Incidentul este pe cale de a fi examinat, iar echipa lucrează pentru a înţelege originea problemei”, a spus purtătorul de cuvânt într-un e-mail.

Potrivit unei surse apropiate dosarului care a solicitat anonimatul, o uşă a avionului a fost smulsă în timpul testului.

Aceste teste de presurizare fac parte din procesul de aprobare a avionului, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al FAA.

Ele urmăresc să supună avionul unor condiţii care depăşesc condiţiile operaţionale reale pentru a se asigura de fiabilitatea şi integritatea sa.

Se întâmplă rar ca o uşă să fie smulsă în cursul unui test de presurizare, a informat o sursă din industria aviaţiei.

Boeing a insistat vineri asupra faptului că aceste teste sunt ultimele dintr-o serie pe care Boeing le desfăşoară cu 777X de mai multe luni.


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic