Noile controale Schengen au provocat cozi uriașe la frontiera dintre Slovenia și Croația

Noile controale Schengen au provocat cozi uriașe la frontiera dintre Slovenia și Croația

Introducerea unor controale sistematice la frontierele externe ale spațiului Schengen au provocat vineri cozi uriașe la punctele de trecere dintre Slovenia și Croația, o axă majoră de tranzit pentru cei care pleacă în vacanță în Balcani, relatează AFP.

Potrivit unui fotoreporter al agenției franceze de presă, la postul de frontieră Obrezje, dintre Ljubljana și Zagreb, cozi de sute de autocare și mașini particulare, dintre care multe provenind din Germania și Elveția, se întindeau pe mai mulți kilometri.

Site-ul sloven oficial de informații rutiere estima vineri după-amiază la două ore și jumătate timpul de așteptare dinspre Slovenia către Croația și la 45 de minute din sens invers.

Controalele sistematice, propuse de Comisia Europeană după atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015 și intrate în vigoare vineri, îi vizează pe ''combatanții străini'' care pleacă sau se întorc din Irak și Siria.

Noile reglementări prevăd consultarea bazelor de date pentru toate persoanele care traversează frontiera Schengen, inclusiv pentru cetățenii spațiului liberei circulații, care până acum nu erau suspuși decât unei simple verificări a documentelor lor de identitate.

În contextul în care începe vacanța de Paște în mai multe țări din nordul și vestul Europei, măsura lovește din plin frontiera dintre Slovenia și Croația, un punct de trecere aproape obligatoriu către sud-estul continentului.

Șeful poliției slovene, Marjan Fank, a declarat că poliția de frontieră ''are de lucru de patru ori mai mult'' și, prin urmare, timpul de așteptare s-a prelungit.

Premierul croat Andrej Plenkovic, a cărui țară face parte din Schengen, a făcut apel la călători să dea dovadă de ''răbdare'' și de ''înțelegere''.

Noul sistem prevede în principiu excepții în caz de ''așteptări prea lungi la frontiere'', cu posibilitatea reintroducerii unor controale punctuale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

2 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

3 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

4 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”

5 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc