Norvegia încearcă să-i returneze în Rusia pe o parte dintre solicitanții de azil

Norvegia încearcă să-i returneze în Rusia pe o parte dintre solicitanții de azil

Norvegia încearcă să-i returneze în Rusia pe o parte dintre solicitanții de azil tot mai numeroși care pătrund în țară pe la frontiera comună, în zona arctică din nord, a indicat guvernul de la Oslo, potrivit agenției Reuters. În jur de 1.200 de oameni au făcut această călătorie în anul în curs, de 100 de ori mai mulți decât în 2014, a precizat Direcția Norvegiană pentru Imigrație (UDI). Traseul, deși mult mai ocolit, este unul legal și mai sigur decât tentativa de a ajunge în Europa prin traversarea Mediteranei.

Începând de săptămâna viitoare, guvernul de la Oslo va încerca însă să-i returneze pe sirienii care au trăit în Rusia o perioadă mai lungă înainte de a intra pe teritoriul norvegian.

'Unele persoane care traversează frontiera pe la Storskog au trăit mult timp în Rusia și au permis de rezidență acolo. Așa încât nu fug de război, nevoi și foame', ci ''au avut un loc sigur în Rusia', a declarat ministrul norvegian al justiției, Anders Anundsen, miercuri la postul public NRK.

'Avem un acord de readmisie cu Rusia și ar trebui să facem uz de el', a adăugat oficialul, membru al Partidului Progresului (antiimigrație).

Subiectul a fost discutat de ministrul de externe Boerge Brende cu omologul său rus Serghei Lavrov, într-o convorbire telefonică purtată miercuri seară. 'Am solicitat o informare cu privire la care consideră el (Lavrov) că sunt cauzele acestei situații', a indicat Brende pentru NRK, joi dimineață, precizând că partea norvegiană dorește să știe 'ce tip de viză au în Rusia' aceste persoane și dacă 'au avut rezidență în Rusia o perioadă îndelungată'.

La începutul lunii octombrie, Norvegia și-a revizuit în sus prognoza privind numărul de cereri de azil, estimând că va primi între 20.000 și 25.000 în cursul acestui an și peste 30.000 în 2016.

La 23 septembrie, guvernul de la Oslo a anunțat va spori controalele de poliție în zonele de frontieră pentru a combate imigrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră.

Norvegia, țară cu o populație de 5,2 milioane de locuitori, nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din spațiul Schengen de liberă circulație a persoanelor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

4 Așa o fi?

5 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”