Norvegia înregistrează cel mai mare cutremur după 1989; producţia pe o platformă petrolieră a fost întreruptă

Risc Seismic

Norvegia a înregistrat luni dimineaţă cel mai mare cutremur produs recent în Marea Nordului, un seism cu magnitudinea între 4,4 şi 5,1, cu epicentrul la 160 de kilometri vest de coastele ţării, informează agenţia DPA.

A fost cel mai mare cutremur înregistrat în Norvegia după 1989, potrivit institutul seismologic NORSAR, care a anunţat o magnitudine de 4,7.

O reţea seismologică ce monitorizează zona scandinavă a indicat o magnitudine situată între 4,4 şi 4,5.

Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a anunţat o magnitudine de 5,1.

Seismul a fost resimţit în provincia Vestland, situată cel mai aproape de epicentru.

Compania petrolieră norvegiană Equinor a întrerupt producţia pe o platformă petrolieră din apropiere. Cutremurul a fost resimţit pe platforma Snoore B, însă nu au fost raportate pagube în regiune, a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al Equinor.

"Când suntem convinşi că toate condiţiile pentru operaţiuni sunt sigure, atunci producţia va fi reluată", a notat purtătorul de cuvânt.

Anne Strommen Lycke, CEO al companiei NORSAR, a declarat că nu au fost raportate pagube semnificative şi nici nu a existat un motiv de îngrijorare referitor la producerea unui tsunami. AGERPRES

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR