Nou protest al partidului prorus Șor. Manifestanții au blocat circulația pe mai multe drumuri

Nou protest al partidului prorus Șor. Manifestanții au blocat circulația pe mai multe drumuri

Partidul pro-rus a scos din nou oamenii la protest luni, manifestanții blocând mai multe străzi și trasee din diferite regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv în Chișinău.

Partidul Șor a blocat mai multe străzi și trasee din Rep. Moldova. FOTO: Facebook.com

Membrii și simpatizanții partidului Șor au blocat străzile și traseele din municipiul Chișinău și din șase raioane ale țării, cerând din nou guvernării să achite facturile pentru cele trei luni ale iernii.

,,Subliniem că acțiunile de acest gen vor continua până la îndeplinirea de către guvernare a revendicării poporului”, au precizat reprezentanții formațiunii.

Protestul reprezentanților Șor a stârnit indignarea participanților în trafic, iar poliția susține că aceștia au încălcat prevederile Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).

,,Au fost încălcate grav prevederile CSE.Pe parcursul zilei au fost înregistrate, în repetate rânduri, apeluri la serviciul unic de urgență din partea cetățenilor deranjați de blocaje. Încălcările participanților vor fi documentate prin prisma cadrului legal. Amintim că, pentru blocarea căilor de acces de către persoanele cu funcții de răspundere, acestea sunt pasibile de suspendarea dreptului de a ocupa funcția”, anunță reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Cozi masini Sor FOTO  Facebook com jpeg

Liderul formațiunii nu participă la proteste, dar reacționează pe internet

Între timp, liderul formațiunii, Ilan Șor, politician cu probleme penale și care se ascunde de justiția de acasă în Israel, neagă că partidul său ar fi folosit de Kremlin în planul său de a destabiliza Chișinăul.

„În spatele revendicărilor noastre nu se află nimeni altcineva decât poporul Moldovei, decât propria mea persoană şi echipa partidului pe care îl conduc”, a scris Ilan Şor pe contul său de Telegram.

Totodată, politicianul fugar precizează că va organiza manifestații „atât timp cât autorităţile nu vor plăti integral facturile la gaze, încălzire şi electricitate pentru cele trei luni de iarnă. Dacă nu sunteţi în stare să faceţi acest lucru, demisionaţi”.

Duminică, 12 martie, sute de oameni s-au adunat la Chișinău la protestul antiguvernamental organizat de partidul pro-rus Șor, invocând situația internă.

Cu câteva ore înainte de a începe manifestația, poliția a anunțat că protestul urma să fie destabilizat de persoane cu antecedente penale sau cu pregătire sportivă și remunerate cu mii de dolari, în spatele operațiunii fiind serviciile specializate ale Rusiei.

,,Cu anumite însemne care trebuiau să stea în față și să asigure provocarea forțelor de ordine și crearea coridoarelor pentru alte persoane care trebuiau să vină din spate și să meargă la destabilizare. Persoanele comunică foarte clar despre legăturile cu anumite forțe de opoziție din Republica Moldova care vor asigura în caz de necesitate avocați și suportul corespunzător”, a menționat Viorel Cernăuțeanu, șeful IGP.

Formațiunea a reluat manifestațiile antiguvernamentale după ce Maia Sandu a avertizat că Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova.

Reprezentanții Kremlinului au negat că ar pregăti o lovitură de stat și au acuzat partea ucraineană că a lansat aceste versiuni pentru a atrage Chișinăul într-o confruntare cu Rusia. Pe de altă parte, Moscova a lansat amenințări la adresa Chișinăului, dând exemplu ,,scenariul ucrainean”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...