Noua „drăcovenie” a Ucrainei, care transformă Marea Neagră într-o „mare moartă” pentru Flota Rusă

Din ”lac rusesc”, Marea Neagră se transformă într-o ”mare moartă” pentru Flota Rusă. Dronele navale ”Sea Baby” modernizate din Ucraina sunt capabile să livreze o tonă de explozibili la o distanță de peste 1.000 de kilometri și să lovească ținte oriunde în Marea Neagră. Costul este de aproximativ 200 de mii de euro per unitate.

La începutul invaziei din 2022, Flota rusă de la Marea Neagră domina zona litoralului ucrainean. Situația s-a schimbat dramatic în cei doi ani de conflict, Ucraina reușind să indisponibilizeze peste un sfert din navele militare rusești.

Utilizarea tot mai mai frecventă a dronelor navale ucrainene a făcut ca anumite părți din Marea Neagră să devină un real pericol pentru ruși.

Situația a devenit atât de gravă pentru Flota rusă, încât Marina fost nevoită să-și mute navele de război din portul Sevastopol, Crimeea, în portul Novorossiysk, aflat 350 de km mai la est de Sevastopol.

Acum se pare că nici acest refugiu nu mai e sigur pentru ruși.

Astfel, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Artem Dehtarenko, a declarat că au modernizat drona ”Sea Baby”. Practic, o ”nouă generație de drone” a fost dezvoltată în comun de experți din SBU, Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei și „alți parteneri”, relatează UkrainskaPravda .

Potrivit oficialului ucrainean, SBU utilizează două tipuri de drone marine: prima este Sea Baby, a doua este Mamai.

„Este deja o nouă generație de drone, la a căror îmbunătățire a lucrat și continuă să lucreze echipa de specialiști SBU împreună cu forțele militare ale Ucrainei, alături de alți camarazi ai Forțelor de Securitate și Apărare. De exemplu, Sea Baby 2024 este o dronă de nouă generație care este și mai mortală. Diferă de modelul anterior atât prin aspect, cât și prin caracteristici tactice și tehnice, printre altele, noua dronă Sea Baby este capabilă să livreze aproape o tonă de explozibili. SBU poate atinge o țintă inamică în aproape orice punct al Mării Negre”, a spus Dekhtyarenko.

Motivul pentru care Sea Baby costă aprox. 200 de mii de euro/bucata: caracteristici similare tehnologiei ”stealth”

Drona navală ”Sea Baby”, varianta 2023. Drona transportă aproximativ 850 de kilograme de explozibil și este capabilă să funcționeze în condiții de furtună, ceea ce face dificilă detectarea / Foto: Serviciul de Securitate al Ucrainei

Oficaialul a adăugat că noul „Sea Baby 2024” este în prezent supus unui ciclu complet de teste.

Implementarea proiectului a fost posibilă, în special, datorită fondurilor obținute prin platforma United24: a fost posibil să se colecteze în timp record aproape 300 de milioane de hrivne (7 milioane de euro). Cu aceste fonduri, vor putea construi 35 de astfel de drone, spune oficialul SBU.

Datorită dimensiunilor reduse și caracteristicilor sale de design Sea Baby este parțial invizibilă pentru sonare și radare.

Dekhtyarenko spune că drona „nu este auzită de hidroacustica de jos și nu este observată de stațiile radar de sus”, un pas major inainte față de dronele occidentale existente care pot fi ușor detectate de radarele inamice.

„Mai mult, corpul acestei drone este realizat din material radio-transparent, sau altfel spus, radio-absorbant... Astfel de drone pot fi observate doar vizual, nu pe sisteme de supraveghere”, a spus purtătorul de cuvânt al SBU.

El a adăugat că „astăzi, o dronă în valoare de 8,5 milioane de grivne (200 de mii de euro) poate distruge o navă de război inamică de câteva zeci de milioane de dolari”. SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR