Noua Eră/Fizicianul Michio Kaku explică „pasul uriaș către Sfântul Graal” al energiei anunțat săptămâna aceasta

Noua Eră/Fizicianul Michio Kaku explică „pasul uriaș către Sfântul Graal” al energiei anunțat săptămâna aceasta

Fizicianul teoretician Michio Kaku a descris experimentul recent de fuziune nucleară de la Laboratorul Național Lawrence Livermore din Statele Unite drept „un paș uriaș către Sfântul Graal al cercetărilor privind energia”, relatează CNBC .

Kaku se referă la anunțul făcut săptămâna aceasta de cercetătorii laboratorului din California care au relatat că au reușit pe 8 august să reproducă o mică parte din puterea Soarelui prin fuziune nucleară.

Rezultatul a fost posibil prin concentrarea luminii a 192 de lasere către o țintă de mărimea unei grăunțe care conținea deuteriu și tritiu, forme ale hidrogenului.

Ca urmare, efectul a fost să se producă un punct fierbinte de diametrul unui fir de păr și au fost generați 10 cvadrilioane de wați de fuziune, dar numai pentru 100 de trilionimi de secundă.

Energia a fost eliberată când atomii de hidrogen au fuzionat în heliu. Cantitatea de energie este de opt ori mai mare decât cea produsă la experimentele din primăvară și de 25 de ori mai mult decât în 2018.

„Ar putea să schimbe complet regulile jocului”, afirmă Kaku, profesor de fizică teoretică la City College și City University din New York, despre experiment.

„Combustibilul este apa de mare”

Fizicianul mai spune că această realizare este de asemenea „un pas uriaș către energia curată”.

„Un reactor de fuziune real este neutru din punct de vedere al carbonului, el nu creează dioxid de carbon, nu creează cantitățile 'copioase' de deșeuri nucleare pe care le produc centralele ce folosesc fisiunea nucleară și uraniul”, explică acesta.

„Combustibilul este apa de mare, hidrogenul din apa de mare ar putea fi combustibilul de bază”, mai spune Kaku.

Fuziunea nucleară, reacția mai puțin cunoscută și opusă fisiunii, este atunci când doi atomi se izbesc unul de celălalt și reacționează pentru a forma un nou atom mai greu, eliberând energie ca parte a procesului.

Aceasta este metoda prin care Soarele produce energie.

Kaku a explicat și o parte din problemele cu fuziunea nucleară și de ce aceasta nu este o sursă de energie accesibilă în prezent.

„Atunci când încălzești hidrogenul la milioane de grade Fahrenheit, temperatura Soarelui, lucrurile devin instabile și din acest motiv reacția a durat doar o trilionime de secundă”, afirmă acesta.

„Însă noi vrem să avem un flux continuu de energie, nu doar impulsuri de energie” ca în cazul experimentului de la Laboratorul Livermore, explică fizicianul, unul dintre cei mai cunoscuți popularizatori ai științei din Statele Unite.


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?