Nouă persoane au fost rănite în urma ciocnirii a două trenuri în Serbia

Nouă persoane au fost rănite vineri după ciocnirea unui marfar cu un tren de călători într-un tunel la Belgrad, a anunţat ministrul sârb de interne, Ivica Dacic, potrivit AFP, scrie AGERPRES.

Serbia FOTO: Shutterstock

Serbia FOTO: Shutterstock

„La faţa locului au fost trimişi 25 de pompieri cu şapte vehicule, deoarece echipele medicale nu au putut accede la locul coliziunii”, a declarat Ivica Dacic, citat pe site-ul televiziunii naţionale (RTS), precizând că nouă persoane au fost evacuat la spitale.

„Am fost norocoşi. Nu sunt morţi, asta e cel mai important”, a adăugat el în faţa presei, în apropiere de locul accidentului, la aproximativ 4 kilometri de centrul Belgradului, lângă podul Pancevo.

Potrivit ministrului transporturilor, Goran Vesic, trenul de călători a lovit, „în mijlocul tunelului”, trenul de marfă care era oprit.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR