Noua Zeelandă: Patru oameni înjunghiaţi într-un supermarket; trei dintre victime sunt în stare gravă

Un bărbat a înjunghiat luni patru oameni într-un supermarket din Noua Zeelandă, au anunţat autorităţile, care au exclus un act terorist. Trei dintre victime sunt în stare gravă, transmit Reuters şi AFP.

Atacul a avut loc într-un supermarket din oraşul Dunedin din sudul Noii Zeelande, o ţară de obicei foarte liniştită, dar care a fost, în martie 2019, scena masacrului de la Christchurch, soldat cu 51 de morţi după ce un adept al supremaţiei albe a deschis focul în două moschei.

Potrivit martorilor la incidentul de luni, un bărbat înarmat cu două cuţite a înjunghiat angajaţi ai magazinului şi mai mulţi clienţi care au intervenit au fost răniţi.

Şefa guvernului neozeelandez, Jacinda Ardern, a indicat într-o conferinţă de presă că în actualul stadiu al anchetei nu există indicii că a fost vorba de un act terorist.

Un responsabil al poliţiei a calificat incidentul drept un "atac la întâmplare" şi a precizat că presupusul autor, care a fost reţinut, urmează să compară marţi în faţa unui tribunal.

La sosirea poliţiei, atacatorul fusese deja reţinut de clienţi ai supermarketului, a menţionat comandantul poliţiei regionale, Paul Basham. AGERPRES


populare
astăzi

1 Taxa europeană pe carbon / un șofer de Dacia Logan ar putea plăti 800 de lei în plus anual

2 Așa o fi?

3 Recoltă abundentă de roșii / Iulie, luna crucială pentru fructe coapte toată vara

4 VIDEO Priviți ce se întâmplă la Moscova!

5 Ciutacu și alți trei „dăunători” RTV, condamnați la daune-record pentru dezinformări