Noul guvern italian asigură un echilibru între populişti şi are numai cinci femei în componenţă

Noul guvern italian asigură un echilibru între populişti şi are numai cinci femei în componenţă

Noul guvern italian anunţat joi este o echipă restrânsă de 18 miniştri, dintre care numai cinci femei, care respectă echilibrul între cele două forţe populiste care îl compun, Liga şi Mişcarea 5 Stele (M5S), relatează vineri AFP.

În afară de preşedintele Consiliului de miniştri, Giuseppe Conte, care făcea parte din echipa guvernamentală propusă de M5S înainte de alegerile legislative de la 4 martie, mişcare antisistem este reprezentată de opt miniştri: dezvoltare economică şi muncă (super-minister încredinţat liderului său Luigi Di Maio), justiţie, relaţii cu parlamentul, portofoliul dedicat sudului, apărare, infrastructură şi transporturi, cultură şi turism şi mediu.

Liga (extremă dreaptă) obţine şapte ministere: interne (atribuit liderului Matteo Salvini), afaceri europene, funcţie publică, afaceri regionale, familie şi persoane cu handicap, agricultură şi educaţie.

La aceste portofolii se adaugă postul, strategic, de secretar al preşedintelui Consiliului, atribuit mâinii drepte a lui Salvini, Giancarlo Giorgetti.

Ministerul Economiei şi Finanţelor îi revine unui universitar mai degrabă apropiat de Ligă, Giovanni Tria.

Numai cinci femei vor face parte din acest executiv restrâns, ocupând posturile de la apărare, sănătate, funcţie publică, afaceri regionale şi de la Ministerul Sudului.

Ministru de externe va fi "tehnocratul" Enzo Moavero Milanesi, deja ministru în guvernele lui Mario Monti (2011-2013) şi Enrico Letta (2013-2014).

Noul guvern italian va depune jurământul vineri după-amiază în faţa preşedintelui republicii Sergio Mattarella, urmând să ceară votul de încredere al Parlamentului la începutul săptămânii viitoare.AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce se întâmplă în Germania?

2 Surprinzătoarele declarații ale generalului american Philip Breedlove despre baza Mihail Kogălniceanu!

3 BREAKING Război între doi membri la vârful USR

4 Ce a descoperit RISE Project despre unul dintre procurorii DIICOT implicați inițial în anchetarea Holzindustrie Schweighofer

5 SURSE Ce le-a spus președintele Nicușor Dan apropiaților despre viitorul șef al SIE