Noul premier al Slovaciei cere garanții pentru ajutoarele oferite Ucrainei

Noul premier al Slovaciei, social-democratul pro-rus Robert Fico, le-a spus celorlalţi lideri europeni la summitul UE că ajutorul european suplimentar de 50 de miliarde de euro destinat Ucrainei trebuie să includă garanţii că fondurile nu vor fi deturnate.

Robert Fico FOTO EPA EFE jpg

„Ucraina se numără printre cele mai corupte ţări ale lumii şi noi condiţionăm acest sprijin financiar excesiv de garanţii că banii europeni nu vor fi delapidaţi”, a subliniat Fico într-o declaraţie emisă de biroul său.

Fico, supărat pe Ucraina din motive personale , a enunţat aceste condiţii în timpul dezbaterii de joi de la summitul european ce are loc la Bruxelles, unde s-a alăturat premierului ungar Viktor Orban în criticile faţă de ajutorul oferit Ucrainei.

Fico a mai cerut ca o parte din orice nou ajutor financiar european pentru Ucraina să fie direcţionat către refacerea infrastructurii Slovaciei de-a lungul frontierei sale cu Ucraina, transmite agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres .

Învestit premier miercuri, Robert Fico a anunțat imediat întreruperea ajutorului militar pentru Ucraina.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan