Noul preşedinte al Timorului de Est, Jose Ramos-Horta, pledează pentru extinderea cooperării cu China

Noul preşedinte al Timorului de Est, Jose Ramos-Horta, pledează pentru extinderea cooperării cu China

Jose Ramos-Horta, figură marcantă a mişcării pentru independenţa Timorului de Est şi laureat al Premiului Nobel pentru pace, a fost învestit vineri preşedinte al ţării insulare din Asia de Sud-Est, angajându-se să refacă unitatea naţională şi să construiască relaţii mai strânse cu China, transmite Reuters.

Ramos-Horta, care a petrecut decenii în exil ca purtător de cuvânt al mişcării de gherilă în timpul ocupaţiei indoneziene, a mai fost preşedinte în 2007-2012, după ce ocupase anterior funcţiile de prim-ministru şi ministru de externe.

Zeci de mii de oameni au călătorit spre capitala Dili pentru a fi de faţă la învestirea lui Ramos-Horta, desfăşurată înainte de miezul nopţii într-o ceremonie însoţită de focuri de artificii şi salve de tun.

Noul preşedinte, în vârstă de 72 ani, a spus că îi va reprezenta pe toţi timorezii şi că va încerca să reconstruiască unitatea naţională după un blocaj politic prelungit în parlament.

Ramos-Horta, care a obţinut victoria în turul al doilea al alegerilor luna trecută, a afirmat că relaţiile cu Indonezia, Australia şi alte ţări din regiune ar trebui să fie prioritare pe agenda naţională şi că legăturile cu China vor fi întărite.

'Intenţia noastră este să extindem cooperarea bilaterală cu China, mai ales în domeniile agriculturii sustenabile, organice, industriei mici, comerţului, noilor tehnologii, energiei regenerabile, conectivităţii, digitalizării, inteligenţei artificiale, infrastructurii urbane şi rurale', a spus el.

Noul preşedinte s-a mai angajat că va promova proiecte pentru creşterea siguranţei alimentare şi a propus crearea unui fond al cafelei care să-i protejeze pe fermieri de fluctuaţiile preţurilor pe glob.

Timorul de Est, care ocupă jumătate din insula Timor şi este una din cele mai dependente ţări de petrol şi gaz, se luptă să-şi diversifice economia şi să reducă rata ridicată de sărăcie în rândul celor 1,3 milioane de locuitori.

Ramos-Horta a candidat ca independent, dar a avut sprijinul partidului Congresul Naţional pentru Reconstrucţia Timorului (CNRT), condus de fostul preşedinte şi prim-ministru Xanana Gusmao, un susţinător puternic al unui proiect de dezvoltare de câmpuri petrolifere şi gazeifere, cu potenţiala implicare a Chinei.

Ramos-Horta a mai spus că va continua să întreţină o relaţie specială cu Statele Unite, şi a pledat ca Timorul de Est să se alăture Asociaţiei Statelor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Ceremonia de învestitură desfăşurată vineri a marcat şi împlinirea a 20 de ani de la restabilirea independenţei Timorului de Est.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…