O delegaţie de responsabili americani se află de duminică în Haiti (Casa Albă)

O delegaţie de reprezentanţi ai administraţiei americane a ajuns duminică în Haiti, răspunzând cererii de asistenţă a autorităţilor haitiene în ancheta asupra asasinării preşedintelui Jovenel Moise, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP.

Reprezentanţi ai ministerelor justiţiei şi securităţii interne, Departamentului de Stat, Consiliului pentru securitate naţională au "examinat securitatea infrastructurilor vitale" şi s-au întâlnit cu poliţiştii care răspund de anchetă, potrivit comunicatului.

Delegaţia s-a întâlnit, de asemenea, cu prim-ministrul interimar Claude Joseph, premierul desemnat de Jovenel Moise, Ariel Henry, înainte de moartea sa nepreluându-şi atribuţiile, şi preşedintele Senatului Joseph Lambert, pentru "a încuraja un dialog deschis şi constructiv, în vederea unui acord politic care permite desfăşurarea de alegeri echitabile şi libere".

Majoritatea senatorilor încă în funcţie, ultimii aleşi naţionali în exerciţiu, au semnat vineri seară o rezoluţie care îi oferă lui Joseph Lambert titlul de preşedinte provizoriu al Republicii Haiti.

Asasinarea, pe 7 iulie, a preşedintelui Jovenel Moise, a destabilizat şi mai mult această naţiune de 11 milioane de locuitori, deja afectată de o nesiguranţă extremă, şi a cărei conducere este acum disputată de Claude Joseph, Ariel Henry şi Joseph Lambert.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR