O familie din Germania a cerut schimbarea numelui care are origine rusă. Ce au decis judecătorii

O familie din Germania a înaintat o cerere în justiție pentru schimbarea numelui, care are o origine rusă. Din cauza numelui, spune cuplul, ar fi avut de suferit după izbucnirea războiului din Ucraina.

Arhiva foto

Arhiva foto

Solicitanții au încercat să convingă oficialii din landul Renania Palatinat (sud-vestul Germaniei) să autorizeze schimbarea, susținând că ei și fiica lor au suferit în viața de zi cu zi din cauza numelui lor de familie, relatează Ziarul Românesc .

Instanța - Tribunalul administrativ regional din Koblenz - nu a furnizat numele de familie al solicitanților, în conformitate cu regulile germane de confidențialitate.

Judecătorii au respins cererea cuplului născut în Germania, deoarece motivele pe care le-au invocat cei doi soți pentru schimbare au fost insuficiente.

„Faptul că un nume de familie este de origine străină sau nu sună german în sine nu este, în general, un motiv important pentru schimbarea numelui”, a precizat instanța într-un comunicat.

Judecătorii au spus, de assemenea, că tratamentul negativ pe care cuplul a pretins că l-a experimentat de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina nu a fost suficient de grav pentru a justifica schimbarea numelui, menționând că situația financiară a familiei nu a fost afectată.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii