„O foaie provizorie înlocuiește cardul european de sănătate în Spania?” Ce răspunsuri a primit o româncă

„O foaie provizorie înlocuiește cardul european de sănătate în Spania?” Ce răspunsuri a primit o româncă

O tânără care locuiește în Spania a primit răspunsuri detaliate pe un forum destinat conaționalilor stabiliți în Peninsula Iberică la întrebarea dacă un certificat provizoriu este recunoscut de autoritățile sanitare ca un card european de sănătate.

Românca a cerut sfaturi despre valabilitatea certificatului provizoriu FOTO arhivă Adevărul

Românca a cerut sfaturi despre valabilitatea certificatului provizoriu FOTO arhivă Adevărul

O româncă stabilită în Spania a cerut sfaturi zilele trecute pe un forum destinat românilor din Spania despre valabilitatea unui certificat provizoriu eliberat de autoritățile sanitare din România în locul cardului european de sănătate.

„Mama a venit din România cu această foaie care zice că înlocuiește cardul european de sănătate. Voiam să știu dacă cu această hârtie are dreptul la asistență sanitară la Urgențe aici, în Spania. Mie mi se pare o hârtie fără valoare, dar aș vrea să știu dacă cineva care mai are acest certificat a fost la Urgențe fără cost?”, este întrebarea româncei.

Răspunsurile nu au întârziat să apară. Mulți au luat în derândere certificatul provizoriu, spunându-i tinerei din România că autoritățile spaniole nu vor recunoaște niciodată „o foaie”. O conațională l-a contrazis, aducând ca argument chiar exemplul personal.

„Eu am adus-o pe mama mea în Spania acum 4 ani. Acest document înlocuiește cardul european, dar într-adevăr, trebuie tradus! Eu, pe baza acestui document, i-am obținut mamei mele cardul sanitar de Spania! Și apropo, aviz celor care își dau cu părerea, nefiind în cunoștință de cauză, acest document este valabil 2 ani!”, a scris femeia stabilită în Spania.

„Nu mai avem plastic”

O altă româncă a venit și cu explicația pentru care sunt eliberate aceste certificate provizorii.

„Teoretic, această hârtie înlocuiește cardul de sănătate. De câțiva ani noi în România nu mai avem plastic pentru a face cardurile de sănătate, teoretic este folositor (tradus), practic depinde peste ce om vei da (înțelegător sau nu)”, explică femeia.

O altă conațională spune chiar că certificatul provizoriu este luat în considerare nu numai la Urgențe, dar și la medicul de familie.

Mama mea a venit cu aceeași hârtie si nu este valabilă numai pentru Urgențe, am înscris-o și la medicul de familie, valabil între 6 luni si 1 an”, detaliază o altă conațională.

Același lucru îl spune și o altă femeie din România stabilită în Spania, care și-a tratat mama de o boală gravă doar în baza certificatului provizoriu.

„Această foaie e valabilă. Eu am adus-o pe mama mea aici bolnavă de cancer și cu această foaie, care pentru ei e ca o asigurare privată, i-am făcut toate analizele. Spitalizări și tratament. Tot cu această foaie m-au trimis să cer din România fișa ei de pensie și să îi facă cardul sanitar aici. Din păcate, nu a mai apucat”, încheie o altă româncă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întoarceți-vă la lucrurile simple”

2 Când candidezi doar la prostie, nu la președinție...

3 VIDEO O simplă povestioară din Ucraina...

4 Așa o fi?

5 Fosta judecătoare de la CCR Simona-Maya Teodoroiu a murit la doar 55 de ani