O influenceriță și-a gătit și mâncat propriul genunchi. Cu acest preparat și-a servit și iubitul

O influenceriță și-a gătit și mâncat propriul genunchi. Cu acest preparat și-a servit și iubitul

Un gest care oripilează pe majoritatea a fost făcut de o influenceriță. Tânăra a povestit cum a gătit o parte din genunchiul său, după ce a suferit o operație la picior. Deși pare incredibil, femeia susține că medicul a întrebat-o dacă dorește să păstreze o parte din cartilaj.

Femeia a gătit paste FOTO Shutterstock

La scurt timp, aceasta a povestit pe rețelele de socializare că și-a mâncat o parte din genunchi, iar mulți urmăritori s-au declarat scârbiți de acest gest, anunță gandul.ro

Paula Gonu, cu peste 228.000 de urmăritori pe Twitch, a mărturisit că a suferit recent o intervenție chirurgicală la picior.

Conștientă în timpul operației, pentru că i se administrase anestezic local, ea susține că, în timpul operației, medicul a întrebat-o dacă dorește să păstreze o parte din cartilaj…

I-am spus «Da» și a pus ceea ce a îndepărtat într-un recipient mic, precum cele folosite pentru probele de urină. L-a pus în alcool, astfel încât să rămână așa atâta timp cât voiam eu. O săptămână mai târziu, glumeam cu partenerul meu. I-am spus că vreau să îl mănânc pentru că era o parte din mine și trebuia să îl pun înapoi în corpul meu. Am vrut să pot spune că am mâncat o bucată din propriul menisc”, a mărturisit tânăra.

Mărturisirea șocantă a continuat. Paula a povestit că a făcut un sos bolognese și a adăugat ulterior bucata de cartilaj. Mai mult decât atât, la această experiență îngrozitoare ar fi luat parte și iubitul său. Acesta a mâncat din preparatul gătit de femeie care i-a explicat că oameni mănâncă tot felul de oase și diferite părți de animale și că a mânca (carne de om-n.r) este același lucru.

Copil ajuns la spital după ce a mâncat carne la grătar

Un medic a avertizat proprietarii de grătare să nu folosească un instrument de curățare obișnuit, după ce a făcut o descoperire „terifiantă" în gâtul unui băiat de patru ani, relatează Yahoo.

Medicul pediatru Meghan Martin din Florida a explicat ce s-a întâmplat, într-un clip video devenit viral, spunând că a fost „unul dintre cele mai interesante cazuri” pe care le-a avut vreodată.

„Un băiat de patru ani era la un grătar și mânca” când brusc a început să plângă, a precizat medicul.

Copilul a fost dus la urgențe, iar medicul care l-a consultat i-a prescris un antiinflamator nesteroidian și i-a recomandat să meargă la ORL peste câteva zile.

Având în vedere că nimic nu părea să-i calmeze durerea, familia a decis să-l ducă din nou la urgențe la ora 4:30 dimineața, când medicul Meghan Martin era de gardă.

Băiatul avea febră și nu voia să mănânce și să bea, iar familia sa nu avea nicio idee despre ce se întâmpla cu el.

În cele din urmă, după o tomografie computerizată a gâtului copilului au găsit ceea ce căutau. „Avea un fir de sârmă de aproximativ 2 cm care se afla în țesuturile gâtului din partea dreaptă și începuse să dezvolte un abces în jurul lui”.

Băiatul mânca un hamburger când s-a întâmplat acest lucru. Astfel, firele metalice ale periei de sârmă cu care a fost curățat grătarul ajunseseră în hamburgerul copilului, iar firul a rămas blocat în țesuturile moi ale gâtului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”