O lebădă în doliu a oprit aproape o oră peste 20 de trenuri în Germania

O lebădă aflată în doliu după moartea perechii sale a blocat circulația a peste 20 de trenuri, timp de aproape o oră, înainte de a fi evacuată de pompieri, a anunțat poliția germană, citată de AFP.

Cele două păsări s-au rătăcit pe linia de mare viteză care leagă Kassel de Göttingen, în centrul Germaniei, potrivit unui comunicat al poliției din Kassel.

Una dintre cele două păsări a murit, probabil după ce s-a prins în cablurile electrice aeriene, în incidentul care a avut loc în 23 decembrie și a fost făcut public luni.

Perechea sa s-a așezat alături de pasărea moartă și a rezistat încercărilor de o îndepărta din apropierea căii ferate.

A fost nevoie de intervenția pompierilor, care au reușit să îndepărteze pasărea moartă și perechea sa, care a fost ulterior eliberată în zona râului Fulda.

23 de treburi au suferit întârzieri de circa 50 de minute în timpul operațiunii de salvare.

Potrivit societății britanice de protecție a păsărilor, în general lebedele formează perechi pe viață.



populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii