O lege deja promulgată de Klaus Iohannis SCUMPEȘTE mâncarea românilor

O lege deja promulgată de Klaus Iohannis SCUMPEȘTE mâncarea românilor

Ajustarea prețurilor ce a survenit în urma reducerii TVA la 9% la alimente ar putea fi contracarată de Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor care a triplat taxa de mediu pe care producătorii o au de achitat către stat. 


Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor a fost promulgată de președinte pe repede înainte, în luna octombrie a anului trecut, și a intrat în vigoare în noiembrie 2015. Actul normativ presupune ca producătorii autohtoni care nu își reciclează ambalajele să plătească o taxă, ce seamănă mai mult cu o amendă, de 2 lei/kilogram de ambalaj. Această “amendă” exista și înainte, dar producătorii nu ajungeau să o achite deoarece aveau contracte pentru reciclare cu Organisme de Transfer de Responsabilitate (OTR), care se ocupau de aceste proceduri. OTR-urile, care erau aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu, percepeau o taxă de 65 de lei pe tonă. Deși în contractele asociațiilor era menționat că preluau deșeurile de ambalaje, practic deșeurile ajungeau la groapa de gunoi. Aceste nereguli au fost sesizate de Administrația Fondului pentru Mediu, de aceea a fost introdus actul normativ, ce a ajuns să fie adoptat într-un timp record.

 
După aplicarea legii, OTR-urile au mărit tarifele de la 65 de lei pe tonă la 2.000 de lei pe tonă, echivalentul taxei impuse de Legea nr. 249/2015. Astfel, producătorii se vor confrunta cu costuri mai mari pentru ambalare. În acest context, clientul va resimți și el majorări ale prețurilor alimentelor de la raft.

“Până se reglează lucrurile, producătorii vor fi nevoiți să suporte cheltuieli mai mari. Nu ar mai trebui să existe intermediari între producători și stat. Nu ar mai trebui să existe organisme care să se ocupe de reciclare. Ar trebui ca producătorii să plătească o taxă direct către stat, dar să fie una mult mai mică, nu cât este acum de 2 lei pe kilogram ”, susține Emil Dumitru, președintele Federației Pro Agro.

O taxă similară pentru ambalaje au și alte țări, precum Bulgaria sau Ungaria, însă la ei, nivelul birului este mult mai mic. Vorbim despre 0,37 lei/kg, de cel puțin patru ori mai mică decât taxa percepută în România.


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR