„L-a transferat definitiv pe minor, pe care l-a născut în data de 20.07.2019, ca pe o marfă, inculpatului BB (cunoscut sub porecla Lai -n.r.), primind în schimbul minorului suma de 2.100 lei”, arată procurorii DIICOT într-un dosar în care au fost trimişi în judecată atât mama, cât şi cumpărătorul pentru trafic de minori.

Prin această acţiune „persoanei vătămate, asimilată unui bun, i s-au încălcat toate drepturile fundamentale nepatrimoniale, inalienabile şi indisolubil legate de persoana acesteia (dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia, dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, dreptul să crească alături de părinţii săi) şi pe cale de consecinţă realizându-se prin această acţiune exploatarea minorului”, mai arată procurorii.

Tribunalul şi Curtea de Apel Cluj au stabilit că nu se poate reţine că a existat trafic de minori în acest caz, deoarece copilul nu a fost vândut pentru a fi exploatat, aşa cum cere legea.

„Adevărul” a analizat hotărârea Curţii de Apel în care este expusă situaţia.

POVESTEA COPILULUI VÂNDUT

Inculpata C.C. avea 20 de ani şi provine dintr-o familie care trăieşte în condiţii de sărăcie în comuna Fildu de Sus judeţul Sălaj, având totodată un nivel educaţional scăzut (a urmat cursurile şcolare doar până în clasa a VII-a). În cursul anului 2017, femeia o relaţie cu un vecin, cu care rămâne însărcinată. Au urmat o serie de despărţiri şi împăcări, iar până la urmă, tatăl natural al copilului a susţinut că vrea să se împace şi să „treacă copilul pe el”.

Femeia a refuzat. După ce minorul Nicolas a împlinit şapte luni, inculpata s-a împăcat din nou cu concubinul, în cursul lunii iulie 2018. În august 2018, cei doi au mers împreună la muncă în Germania. Cu câteva zile înainte ca minorul Nicolas să împlinească vârsta de 1 an, inculpata a plecat din nou la părinţii săi împreună cu copilul şi i-a spus concubinului că este din nou însărcinată. În iulie 2019, concubinul, care se afla în acel moment la muncă în Germania, a primit un telefon de la părinţii săi care l-au încunoştiinţat că inculpata a născut un băiat şi că l-a vândut copilul cu suma de 150 milioane lei vechi.

Internată fiind în spital, mama şi-a manifestat dorinţa de a abandona copilul. Ea a refuzat să-l alăpteze şi a sus cadrelor medicale că nu are cum să-l crească, având în vedere că mai are un copil mic şi trăieşte în sărăcie. În spital l-a cunoscut pe fratele cumpărătorului copilaşului, care a aflat că aceasta vrea sa-şi abandoneze odrasla. L-a informat pe fratele acestuia, BB (cunoscut sub porecla Lai-nr), locuia în Anglia şi şi-a pierdut copilul de 32 de ani. Acesta s-a oferit să-i dea 2.100 de lei mamei pentru a trece copilul pe numele lui, pentru a-l creşte. Pentru a da o aparenţă de legalitate demersului, inculpata a declarat în faţa ofiţerului de stare civilă a oraşului Huedin că fiul ei a rezultat în urma relaţiilor sale cu BB şi este de acord ca acesta să fie recunoscut de BB şi să poarte numele acestuia.

Când procurorii au intrat pe fir, cele două părţi au fost surprinse discutând cu privire la disimularea vânzării:

UN DOMN (Lai):Tu fată, tu crezi că io-s prost, m-o bătut Dumnezo!? Ne băgăm noi cu capu nostru în puşcărie?! Aia trebuie... aia trebuie să ţii tu şi io... că-i copilu a meu şi noi bani nu am dat. Asta-i nu... toată prostia! Cine o spus că am dat banii să vină în faţă! (n.l.: pe fundal se aude o voce de femeie, care spune: „Să vină să (n.l.: neinteligibil)”). Că lumea... Băi, lumea încearcă! Prostia asta o venit din... de la bărbatu-tău, şmecherie de ăstea! Da să vină în faţa mea să zică!

O DOAMNĂ 2: Auzi?

UN DOMN: Da!

O DOAMNĂ 2:Dacă nu crezi... ce ţi-am zîs (n.l.: neinteligibil) declaraţie că... nu l-am lăsat pruncu să-l iei până nu mi-ai achitat o sumă de bani în SPITAL, hai şi s-o vezi!

UN DOMN: Să vină la mine în faţa mea! Că noi n-am vândut copilu... şi io nu i-am dat bani la copil, io aşa am reclamat toată viaţa mea! Te înfrică cineva şi te sperie! Nu te teme! N___ asta să ţii minte odată, ”Io n-am da... luat bani, io nu mi-am vândut copilu şi plus de aia io am fost cu el!” Atât! Nu te... am... nime nu poate să zică nimic! Tu crezi că io-s prost?! No!

O DOAMNĂ 2: Io nu ştiu ce aţi făcut voi, da mie aşe mi-o venit.

UN DOMN:Tu fată, tu crezi că io-s prost, ne-o bătut Dumnezo?! Da io nu pot să zic treaba aia ce scrie acolo! Ei încearcă şi... sărăcii de ăştea. Înţelegi?

O DOAMNĂ 2: (n.l.: neinteligibil) când ajung. Joi la (n.l.: neinteligibil).

UN DOMN: Joi numa... ăi!

O DOAMNĂ 2: (n.l.: neinteligibil) declaraţia ta!

UN DOMN: Pă... normal! Pă 5 avem, nu-i pă 4!

O DOAMNĂ 2: Ştiu!

UN DOMN: A_____, tu crezi că io-s prost?!

O DOAMNĂ 2: (n.l.: neinteligibil).

UN DOMN: A_____ ei încearcă, A_____! (n.l.: din limba ţigănească: No hai vorbeşte cu G____”). (n.l.: în continuare de la postul telefonic __________ vorbeşte O DOAMNĂ, notată în continuare O DOAMNĂ)

FAPTA E INFRACŢIUNE LA ANIMALE, LA OAMENI - NU

Procurorii au concluzionat că inculpata a transferat „copilul său, nou născut la doar 4 zile de la naşterea acestuia, exact ca pe un bun unor persoane pe care le-a cunoscut pentru prima data în schimbul unor avantaje materiale, respectiv a sumei de 2.100 lei.”

După ce Tribunalul a reţinut că nu există trafic de minori, procurorii au replicat: „În final, ne este imposibil să acceptăm că fapta de a remite un copil unui străin rămâne nesancţionată de legea penală, fiecărui părinte recunoscându-i-se pe cale jurisprudenţială, printr-o interpretate superficială şi trunchiată a dispoziţiilor legale, un veritabil drept absolut de dispoziţie juridică cu privire la copiii biologici. Aceasta cu atât mai mult cu cât, fapta de a separa puii de animale de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă constituie infracţiune (art. 6 al. 2 lit. k din Legea nr. 205/2004). În atare condiţii, aceeaşi faptă în cazul fiinţelor umane nu poate rămâne în afara protecţiei legii penale şi chiar a celei contravenţionale. După cum, dacă luarea unui bun mobil din posesia altuia fără consimţământul valabil al acestuia constituie infracţiunea de furt, luarea unui copil din posesia părintelui fără consimţământul valabil al acestuia nu poate rămâne nesancţionată de legea penală”.

Tribunalul a dispus condamnarea ambilor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi participaţie improprie la fals intelectual, reţinând, aşadar caracterul fals, nereal, contrar realităţii al actelor de stare civilă care au fost întocmite urmare a naşterii minorului. Au primit fiecare 3 ani de închisoare, iar pedepsele au fost suspendate sub supraveghere, astfel că cei doi inculpaţi au rămas în libertate.

Tribunalul a omis să desfiinţeze şi actele de stare civilă false, astfel că băiatul a rămas în acte copilul cumpărătorului. Situaţia a fost rectificată de Curtea de Apel Cluj, care însă a păstrat decizia Tribunalului cu privire la faptul că nu există infracţiunea de trafic de minori.

MOTIVAREA CURŢII DE APEL – DE CE NU E TRAFIC DE MINORI

Cu referire la infracţiunea de trafic de minori, Curtea de Apel apreciază că în mod legal s-a dispus soluţia de achitare de către instanţa de fond, reţinându-se că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii, se arată în motivarea instanţei.

De ce? Nu există unul dintre elementele esenţiale ale laturii obiective a infracţiunii – „acela ca acţiunile alternative sau cumulative de recrutare, transport, transferare, adăpostire sau primire a unui minor să fie întreprinse în scopul exploatării minorului”.

Această sintagmă de „exploatare a unei persoane” este explicitată în conţinutul art. 182 Cod Penal şi semnifică, în mod limitativ:

a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;

b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

d) obligarea la practicarea cerşetoriei.

Magistraţii au arătat că procurorii nu au demonstrat că traficarea minorului a avut drept scop exploatarea acestuia, în una din formele: sclavie, alt procedeu asemănător lipsirii de libertate sau aservire.

„OMISIUNE A LEGIUITORULUI SAU O OPŢIUNE DE POLITICĂ PENALĂ A STATULUI”

Curtea de Apel mai arată:

„Faptul că „vânzarea unui copil” care nu este subsumată unuia dintre scopurile exploatării nu constituie în România infracţiune, a făcut obiect de dezbatere în mass media încă de câţiva ani şi multe persoane vocale şi-au exprimat indignarea faţă de această „lacună legislativă”, mai ales cu referire la cazurile de ocolire a procedurii legale de adopţie, aşa cum este de altfel şi cazul în speţa de faţă.

Ori, în lipsa unei legiferări exprese a acestei manopere de „vânzare a copilului” unei alte persoane, chiar prin obţinerea unor foloase materiale de către tutorele copilului, dar în lipsa scopului de exploatare a copilului – care să fie şi dovedit- instanţa de judecată nu poate reţine comiterea vreunei fapte penale.”

Curtea de Apel a amintit şi de Legea nr. 470/20.09.2001 prin care România a ratificat Protocolul facultativ la Conventia cu privire la drepturile copilului, referitor la vanzarea de copii, prostitutia copiilor si pornografia infantila, semnat la New York la 6 septembrie 2000.

Potrivit art. 3 din Protocol:

Orice stat parte va urmări ca cel puţin următoarele acte şi activităţi sa fie pe deplin incriminate în dreptul său penal, indiferent dacă aceste acte sunt comise pe plan intern sau internaţional, individual ori în mod organizat.

a) În ceea ce priveşte vânzarea de copii, astfel cum este definită la art. 2:

(i) oferirea, livrarea sau acceptarea unui copil, indiferent de mijloacele utilizate, în scopul:

- exploatării sexuale a copilului;

- transferului de organe de copil pentru profit;

- supunerii la munca forţată a copiilor;

„Potrivit obligaţiilor asumate conform acestui protocol, îi revine statului român obligaţia legiferării în dreptul penal, a actelor şi activităţilor definite în art. 3 din protocol. Ori, se constată că această legiferare nu a operat, cu referire la acţiunile frauduloase ce sunt definite ca “vânzare de copii” şi care nu sunt legate în mod determinat de scopul unei exploatări a copilului. Situaţia poate fi interpretată fie ca o omisiune a legiuitorului, fie ca o opţiune de politică penală a statului. Pe de altă parte, competenţa funcţională a judecătorului se limitează la aplicarea legii, nu la completarea ei”, arată judecătorii.

Concluzia Curţii de Apel, „nu poate fi primită interpretarea Parchetului potrivit căreia transferul minorului contra unor beneficii materiale de la inculpata -mama sa naturală, la un străin – inculpatul, echivalează cu o stare de lipsire de libertate asemănătoare sclaviei.”