O monedă de argint a ultimului rege al vikingilor a fost găsită în Ungaria

O monedă de argint a ultimului rege al vikingilor a fost găsită în Ungaria

Descoperită pe lângă localitatea Várdomb, cu ajutorul unui detector de metale, moneda are aproape o mie de ani – a scris portalul Live Science . Obiectul deosebit de valoros din punct de vedere arheologic – care provine din curtea regelui norvegian, Harald al III-lea (supranumit „Cel cu mână de fier”) – a fost găsit de către Csikós Zoltán, iar acesta a predat moneda Muzeului Judeţean Wosinszki Mór din Szekszárd.

Deşi starea monedei nu este foarte bună, s-a putut stabili, însă, că este vorba despre un „pening”, care a putut fi fabricat în curtea ultimului rege viking, între 1046 şi 1066 în Trondheim. Pe monedă se poate citi „Harald Rex No”, adică Harald, regele Norvegiei şi o „triquetră” (laţ triplu), ceea ce simbolizează sfânta treime. Pe partea cealaltă a monedei este o cruce dublă şi numele fabricii de monede: Nidarnes. Valoarea comercială a peningului nu a fost prea mare, cercetătorii cred că o familie ar fi putut mânca din el o zi.

Cercetătirii Varga Máté de la Muzeul Rippl-Rónai din Kaposvár şi Németh András de la Muzeul Judeţean Wosinszki Mór din Szekszárd,sunt de părere că moneda ar fi putut ajunge în Ungaria după 10-20 de ani de la fabricaţie. În perioada 1063 şi 1074, a domnit regele maghiar Salamon, care în ultimul an al domniei sale – potrivit cronicarilor vremii – a făcut o tabără în localitatea Kesztölc din judeţul Tolna. În timpul luptelor din evul mediu, această localitate a dispărut, dar se ştie că a fost în apropierea localităţii actuale Várdomb. Varga şi Németh susţin că la Salamon soseau diplomaţi şi conducători militari din toate colţurile lumii, astfel se poate presupune că unul dintre aceştia a pierdut moneda. O altă teorie ar fi că prin Kesztölc trecea un drum internaţional, pe care circulau comercianţi şi pelerini străini, astfel că se poate presupune că moneda aparţinea acestora – a scris Live Science. (Telex)

Székely Ervin, RADOR

Sursa: rador.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...