O nouă bătălie-cheie se întrevede la nord de Bahmut. Mărturii despre o nouă direcție de atac a rușilor

O nouă bătălie-cheie se întrevede la nord de Bahmut. Mărturii despre o nouă direcție de atac a rușilor

Tuman, un comandant de batalion aflat într-un sat din nordul regiunii Lugansk, în apropiere de Kreminna, se teme că tactica de învăluire folosită de ruși la Bahmut s-ar putea repeta în sectorul de front pe care îl apără, relatează Reuters.

Moscova a încercat să accelereze ofensiva în estul Ucrainei FOTO AFP

Dintr-un sat intens bombardat din estul Ucrainei, Andrii "Tuman", al cărui indicativ de apel înseamnă „ceață”, își comandă batalionul 24 de ore din 24 încercând să țină la distanță atacurile rusești care se intensifică.

Strategia pe care forțele ucrainene au văzut-o în ceea ce privește orașul Bahmut pare că se derulează și în nord, în regiunea Luhansk - din ce în ce mai multe efective, arme și tactici agresive sunt utilizate în speranța că vor produce un progres de care Moscova are mare nevoie.

Medicii cu care se află în legătură Tuman au descris pierderi grele în ultimele săptămâni, o dovadă în plus că războiul crâncen de-a lungul frontului ce traversează estul și sudul Ucrainei are un cost ridicat pentru ambele părți.

Zgomotul bombardamentelor este un fundal constant în timp ce soldații trec în viteză în transportoare blindate. De la baza sa - cu ferestrele acoperite - Tuman strigă coordonatele pentru loviturile de artilerie.

„De la începutul lunii februarie, ei (rușii) au efectuat în jurul a 40-50 de tentative de asalt", a relatat pentru Reuters bărbatul de 45 de ani, printre mesaje prin radio.

„Le-am respins pe toate", a adăugat comandantul care a luptat în ambele războaie cecene.

Tuman spune însă că principala sa temere este că tactica de învăluire cu ajutorul căruia forțele invadatoare încearcă să încercuiască trupele ucrainene care apără orașul Bahmut s-ar putea repeta, la scară mai mare, în sectorul său de front.

O nouă direcție de atac

Comandantul intervievat de Reuters a explicat că rușii au schimbat recent direcția de atac, aparent cu intenția de a captura drumul înspre Lîman - un oraș aflat sub control ucrainean situat la vest de Kreminna.

„Aceasta este a doua direcție principală (după Bahmut), care este foarte interesantă pentru inamic, pentru că, dacă ajung la Lîman, dincolo de el se află Kramatorsk și Sloviansk", a spus el.

„Va reprezenta o amenințare de tip «clește», motiv pentru care ei încearcă să lupte atât de intens pentru această zonă - care nu este mai puțin importantă decât Bahmut”.

Unii analiști au sublinat că, deși aceasta ar putea fi intenția Moscovei, se îndoiesc de capacitatea acesteia de a o pune în aplicare, având în vedere dificultățile pe care le întâmpină în cucerirea orașului Bahmut

Există într-adevăr o creștere a activității și ei (rușii) încearcă să se deplaseze spre Lîman - au reușit să avanseze 4 km în februarie”, a apreciat analistul militar ucrainean Oleksandr Musienko.

„Inamicul ar avea nevoie de o mulțime de forțe pentru a captura această poziție (Sloviansk-Kramatorsk-Kostiantinivka) și, prin urmare, cred că este puțin probabil, având în vedere pierderile pe care trupele rusești le suferă deja”, a adăugat el.

Batalionul 110

Batalionul 110 al lui Tuman este activ pe teritoriul ocupat de ruși după lansarea invaziei pe scară largă și recuperat de forțele ucrainene în cadrul contraofensivei din toamna anului trecut.

Semnele luptelor și duelurilor de artilerie sunt peste tot. Casele și magazinele au fost distruse, vehicule militare incendiate împânzesc pădurile din jur, iar tunurile bubuie puternic trăgând asupra pozițiilor rușilor din nord-est.

În ciuda acestui carnagiu, războiul a stagnat.

Rusia a obținut doar câștiguri graduale atât în jurul Bahmut, pe care încearcă să îl captureze de opt luni, cât și mai la nord.

Tuman a spus că în opinia sa atacurile intensificate din februarie au constituit probabil ofensiva Rusiei, pe care experții militari occidentali o așteptau în iarnă.

Oleksandr, comandantul unei unități din batalionul lui Tuman care luptă împotriva rușilor în tranșeele din prima linie, a observat la rândul său o escaladare a ostilităților luna trecută.

„Fac presiuni puternice. Lansează bombe de mortier asupra noastră”, a relatat marți pentru Reuters bărbatul de 50 de ani, explicând că rușii avansează cu echipe de foc în frunte și un alt val în spate pentru a le înlocui.

Noaptea atacă întotdeauna pe jos, iar noi stăm pe loc, ne uităm prin ochelarii noștri termici și îi împușcăm".

Batalionul și-a extins treptat efectivele, adăugând echipe de drone și unele arme grele, inclusiv tancuri, și, cu toate că moralul lor rămâne ridicat, Tuman fiind un comandant apreciat, oboseala se acumulează.

Să fiu sincer, suntem realmente epuizați”, a admis Serhii Pavlovici, în vârstă de 43 de ani, comandant adjunct responsabil cu sprijinul psihologic. „Aceasta este singura problemă serioasă de până acum. Altminteri, motivația este foarte mare".

Când ar putea fi lansată contraofensiva ucraineană

În ceea ce privește încercarea Ucrainei de a prelua inițiativa, Tuman crede că o contraofensivă ar putea veni în curând. Vremea mai caldă a încărcat potecile cu noroi în multe locuri, împotmolind vehiculele grele.

„(Autoritățile ucrainene) pregătesc o mulțime de batalioane de rezervă și vor fi implicate în contraofensivă. Este primăvară și vremea nu este atât de favorabilă... așa că eu cred că în aprilie va veni”, a spus el.

Viața adultă a lui Tuman a fost umbrită de conflicte. A luat parte la ambele războaie din anii '90 dintre trupele rusești și separatiști, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Retras din forțele armate ucrainene în 2007, s-a înrolat din nou în 2014, când separatiștii proruși au declanșat conflictul în estul Ucrainei. A fost grav rănit într-o explozie în 2020, dar s-a înscris pentru a sluji din nou după ce a început invazia la scară largă.

Tuman, care este musulman, și-a pierdut una dintre cele trei soții în ostilitățile din apropierea capitalei Kiev la începutul invaziei. Singurul său fiu, care avea 21 de ani, a murit, de asemenea, în luptele din orașul Sumî, în nordul țării.

Tuman a spus că are nevoie de mai multă putere de foc de artilerie, inclusiv muniție, și de lansatoare de rachete multiple pentru a menține presiunea asupra rușilor.

Deocamdată, artileria pare să dețină cheia pentru apărarea pozițiilor și imobilizarea inamicului pentru ambele părți.

„Băieții mei luptă de luni de zile. Mor și nu apucă să vadă niciun rus, pentru că sunt loviți de artilerie".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale