O nouă televiziune de ştiri în România

O nouă televiziune de ştiri în România

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să acorde o licenţă audiovizuală televiziunii 7 EST, care va fi lansată în oraşul Iaşi şi va difuza în mod preponderent programe de ştiri.

O nouă televiziune de ştiri, 7 EST, se va lansa la Iaşi. CNA i-a acordat licenţă (Imagine: Shutterstock)

CNA a analizat, joi, o solicitare a societăţii Life Media Sales SRL de acordare a unei licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu, n.r.) pentru televiziunea 7 EST.

Această televiziune va avea în mod oficial un profil generalist, dar, în fapt, grila de programe a 7 EST va cuprinde mai mult programe de informare (70,48%). Televiziunea va difuza şi programe de divertisment (6,42%) şi programe culturale şi educative (3,1%), dar şi publicitate (20%).

Investiţia în lansarea acestei televiziuni este de aproximativ 370.000 de lei, potrivit dosarului depus la CNA.

Prezentă la şedinţa de joi a CNA, Lia Anton, reprezentanta societăţii Life Media Sales SRL, a spus că în Iaşi există o publicaţie cu denumirea 7 EST şi televiziunea 7 EST ar urma să completeze nevoia de informare a publicului din acest oraş.

CNA a decis să acorde licenţă televiziunii 7 EST. Decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Viorel Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi unul "împotrivă" (Gabriel Tufeanu).

Asociaţii societăţii Life Media Sales SRL sunt: SC 7 EST SRL - 95,45% (al cărei asociat unic este Vasile Dumitru Pomârleanu) şi Simona Vidinaru - 4,55%, conform documentelor depuse la CNA.

Vasile Dumitru Pomârleanu este cunoscut pentru colaborarea sa cu omul de afaceri ieşean Bogdan Cihodaru, potrivit presei locale. Totodată, Cihodaru este asociatul principal al televiziunii Iaşi TV Life, potrivit site-ului CNA.

Pe de altă parte, atât Vasile Dumitru Pomârleanu, cât şi Bogdan Cihodaru au fost trimişi în judecată, în decembrie 2013, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Iaşi, într-un dosar care vizează intabularea ilegală a unui teren, prejudiciul adus statului depăşind 12 milioane de euro. În acelaşi dosar au mai fost trimise în judecată alte persoane, între care un notar, doi avocaţi şi un funcţionar de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

În acest dosar, Vasile Pomârleanu este acuzat de spălare de bani, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la infracţiunea fals intelectual.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Administratoarea blocului din Rahova a ajuns la audieri și susține că reprezentanții firmei recomandate de Distrigaz au rupt sigiliul

2 De citit...

3 Virginia Giuffre a mărturisit că a fost violată de un „prim-ministru cunoscut” pe insula lui Epstein. „Am ieșit plină de sânge”

4 Postarea lui CTP despre tragedia din cartierul Rahova a stârnit dezbateri aprinse: „Îți pasă mai mult de ucraineni decât de români”

5 OFICIAL CCR a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților pe motiv de formă, la sesizarea Liei Savonea