O persoană din California a câștigat 448,7 de milioane de dolari la loteria Powerball

O persoană din California a câștigat 448,7 de milioane de dolari la loteria Powerball

O persoană din California a cumpărat biletul care conține toate numerele ce au ieșit câștigătoare la extragerea de sâmbătă a loteriei Powerball, obținând astfel marele premiu, estimat la 448,7 milioane de dolari, au anunțat organizatorii acestui joc de noroc din Statele Unite, informează Reuters.

Numerele câștigătoare au fost dezvăluite sâmbătă seară, în jurul orei locale 23.00. Acestea sunt 32, 26, 20, 38 și 58, iar numărul special Powerball a fost 3. Potrivit organizatorilor loteriei, un singur bilet, cumpărat în localitatea Sun City din California, a inclus toate numerele câștigătoare, iar posesorul său a obținut astfel marele premiu.

Suma netă ce va fi plătită posesorului biletului câștigător va fi de 279,1 milioane de dolari.

Marele premiu la această loterie multistatală din Statele Unite a ajuns la cea mai mare valoare a sa din ultimele luni, după ce precedentele 19 extrageri nu au reușit să aibă un câștigător.

Precedentul jackpot de la Powerball a fost obținut pe 1 aprilie, a precizat Mike Bond, purtător de cuvânt al California Lottery.

California este unul dintre cele 44 de state americane — la care se adaugă Washington D.C., Puerto Rico și Insulele Virgine Americane — ce participă la loteria Powerball.

Marele premiu de sâmbătă, estimat la 448,7 milioane de dolari, al șaptelea ca importanță din istoria loteriei Powerball, a depășit suma de 435,3 milioane de dolari ce a fost câștigată de un locuitor din statul Indiana, la extragerea din 22 februarie, după o creștere spectaculoasă a cumpărărilor de bilete.

Câștigătorul de atunci, a cărui identitate nu a fost dezvăluită și despre care agentul lui de presă a spus că este un muncitor dintr-o uzină, este absolvent al Universității Purdue. El a ales opțiunea de a primi pe loc suma netă de 263,5 milioane de dolari, în martie, atunci când s-a prezentat pentru a-și revendica premiul.

Șansele de a câștiga marele premiu de la extragerea de sâmbătă seară au fost de 1 la 292 de milioane.

Marele premiu al loteriei Powerball a stabilit un record absolut în ianuarie 2016. Acel jackpot a fost în valoare de 1,6 miliarde de dolari și a fost obținut de trei bilete câștigătoare ce au fost vândute în statele americane Florida, California și Tennessee.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia