Arhimandritul Teofan Cristea era originar din Transilvania, din judeţul Harghita. A fost unchi al primului patriarh al României, Miron Cristea (1925-1939).

De tânăr a intrat în obştea monahală din Mănăstirea Neamţ, sub ascultarea marelui stareţ Neonil. Aici a fost hirotonit preot.

Era un călugăr iscusit, statornic, hotărât şi foarte învăţat. Cunoştea patru limbi străine, citea zilnic scrierile Sfinţilor Părinţi, iar învăţăturile sale aveau ca fundament Sfânta Evanghelie. În mănăstire avea ucenici buni şi mulţi îl căutau pentru cuvânt de folos.

Cea mai importantă ascultare a sa a fost supravegherea metoacelor Mănăstirii Neamţ, precum şi a clădirilor de binefacere făcute de mănăstire. De asemenea, ieromonahul Teofan a condus lucrările de construcţie a spitalului, a bolniţei, a şcolilor şi farmaciei din mănăstire şi din Târgu Neamţ.

El se îngrijea de bolnavi, de doctori, de medicamente, de întreţinerea clădirilor şi a oamenilor, care se plăteau din fondurile mănăstirii. Şi era cu fiecare drept şi milostiv

Nimeni nu ieşea de la el neascultat, neajutat şi fără un cuvânt de mângâiere, spune părintele arhimandrit Ioanichie Bălan. Era iubit de toţi, bolnavi, copiii şi locuitorii din Târgu Neamţ şi de prin sate, căci era bun şi cu frică de Dumnezeu în toate.

O altă faptă bună a ieromonahului Teofan a fost strânsa legătură duhovnicească pe care o ţinea între Mănăstirea Neamţ şi bisericile din Transilvania. În fiecare an organiza mici pelerinaje de credincioşi ardeleni, mai ales la hramuri şi sărbători mari, pe care îi odihnea în mănăstire. La fel făceau şi alţi călugări nemţeni, iubitori de Hristos şi de neam, spune părintele Ioanichie.

Ieromonahul Teofan Cristea trimitea anual călugări misionari din Mănăstirea Neamţ cu cărţi bisericeşti, pentru a le împărţi gratuit la preoţii şi bisericile ortodoxe de peste Carpaţi.

În anul 1863, ieromonahul Teofan, împreună cu duhovnicul Andronic şi cu mai mulţi ucenici, s-a stabilit definitiv la metocul Mănăstirii Neamţ, numit Chiţcani, din judeţul Tighina. Iar în anul 1864, cu ajutorul marii lavre şi al credincioşilor, cei plecaţi de la Neamţ au fondat o vestită mănăstire numită "Noul Neamţ", adunând în jurul lor până la o sută de călugări. Primul stareţ a fost însuşi ieromonahul Teofan, devenit mat târziu arhimandrit.

"Şi atât de bine a organizat acest cuvios mănăstirea, că în puţină vreme a devenit una din cele mai mari chinovii cu viaţă de obşte din Basarabia" ("Patericul românesc", 2011).

Arhimandritul Teofan, ctitorul Mănăstirii Noul Neamţ, a fost chemat de Hristos la odihna cea de sus şi a adormit cu pace în anul 1883. ("Patericul românesc", arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2011) AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.doxologia.ro

Distribuie Distribuie Comentarii