O reţea de agenți ruși care pregătea asasinate la comandă în țări din UE, destructurată. Cine erau aceștia și care erau țintele

Autoritățile ucrainene au anunțat destructurarea unei rețele extinse de agenți ai serviciilor secrete ruse, implicată în pregătirea unor „infracțiuni grave și deosebit de grave” pe teritoriul Ucrainei și al mai multor state ale Uniunii Europene, inclusiv tentative de asasinat și acțiuni de sabotaj. Rețeaua a fost a fost descoperită în urma unei operaţiuni internaţionale, a anunţat luni poliţia ucraineană, relatează NewsMaker.md și Euromaidan Press.

Rusia plănuia asasinate Foto Shutterstock

Rusia plănuia asasinate Foto Shutterstock

Potrivit Biroului Procurorului General și poliției ucrainene, rețeaua funcționa ca un mecanism coordonat la nivel european și era formată din cetățeni ai mai multor state, între care Ucraina, Rusia, Belarus, Republica Moldova, Georgia, Letonia și Grecia. Rețeaua își împărțea sarcinile: culegere de informații și supraveghere, recrutare, logistică, finanțare, comunicare.

Tentativă de asasinat dejucată în Lituania

Unul dintre cele mai avansate planuri viza asasinate la comandă în Lituania. Țintele erau un opozant rus aflat în exil și un activist lituanian pro-ucrainean care critica public politica Moscovei. Aceștia au fost supravegheați pe termen lung, fiind monitorizate locuințele, traseele zilnice, programul și contactele lor.

„O tentativă de a comite un asasinat la comandă în Lituania a fost oprită. Unii executanți au fost reținuți, alții au renunțat la participare”, au transmis anchetatorii ucraineni. Un suspect a fost arestat chiar în etapa finală a pregătirii.

Autoritățile lituaniene au formulat acuzații împotriva a 13 persoane: nouă au fost deja reținute, iar pentru alte patru au fost emise mandate europene de arestare. Trei dintre suspecții arestați în străinătate au fost transferați în Lituania.

Operațiuni în mai multe țări și metode conspirative

În cadrul operațiunii internaționale au avut loc rețineri în Lituania și alte state UE, precum și percheziții în Ucraina, Polonia și Grecia. Ancheta a documentat contacte directe ale unor membri ai rețelei cu reprezentanți ai serviciilor secrete ruse.

Comunicarea între membrii grupării se realiza prin canale securizate, folosind conturi anonime și cartele SIM temporare. Finanțarea era organizată pe mai multe niveluri, prin intermediari, instrumente bancare și criptomonede.

De asemenea, anchetatorii susțin că rețeaua recruta inclusiv cetățeni ucraineni vulnerabili – minori, persoane aflate în dificultate socială sau persoane strămutate intern – considerați mai ușor de manipulat pentru executarea misiunilor.

Asasinii şi spionii lui Vladimir Putin, daţi de gol de Google Translate. Gafa incredibilă care a compromis o unitate secretă de elită a Rusiei

Ținte și planuri extinse de violență

Lista potențialelor victime includea jurnaliști ucraineni, un ofițer al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării, precum și alte persoane publice. În paralel, gruparea analiza scenarii de sabotaj, incendieri ale infrastructurii și operațiuni de destabilizare.

„De asemenea, s-a stabilit că membrii grupului au analizat posibilitatea de a comite acțiuni violente împotriva personalului militar și a unor persoane publice, inclusiv pe teritoriul Ucrainei”, a precizat Biroul Procurorului General.

Ancheta a relevat și activități de spionaj privind obiective militare și echipamente destinate Ucrainei, precum și cazuri de sabotaj la întreprinderi din sectorul de apărare.

Legături cu Republica Moldova

Cazul se înscrie într-un context mai larg. Potrivit NewsMaker, nu este pentru prima dată când cetățeni moldoveni apar în dosare legate de rețele coordonate de serviciile speciale ruse.

În februarie, autoritățile din Republica Moldova și Ucraina au desfășurat acțiuni comune într-un caz similar, vizând planuri de asasinare a unor persoane publice din Ucraina. Procuratura ucraineană a anunțat atunci destructurarea unei rețele conduse de un cetățean moldovean în vârstă de 30 de ani, identificat ca Șepeli Nicolae Andrei, recrutat de serviciile ruse.

În total, 11 cetățeni moldoveni au fost reținuți în acea anchetă – șapte în Ucraina și patru în Republica Moldova. Ulterior, autoritățile de la Chișinău au anunțat anularea decretului de grațiere emis în 2022 pe numele lui Şepeli, care fusese condamnat în Rusia pentru trafic de droguri.

Context

Dezvăluirile vin pe fondul avertismentelor tot mai frecvente privind riscurile de securitate în regiune. Amiralul NATO Giuseppe Cavo Dragone a declarat recent că Rusia urmărește recâștigarea influenței asupra unor țări foste sovietice, strategie care creează un risc real de noi războaie, Moscova fiind considerată o amenințare majoră pentru Alianță.

Evaluări similare, atribuite unor surse apropiate serviciilor de informații americane, fac referire la mai multe state din fostul bloc sovietic, inclusiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, România, Moldova, Albania și Slovacia.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Când mai citiți știri despre fata asta, să știți că l-a cunoscut foarte bine pe Darius Vâlcov...

2 Hopa, ce avem noi aici?

3 SURSE Grupul politic care ar putea decide soarta lui Bolojan: negocieri tensionate și acuzații dure înainte de moțiune

4 Citiți asta, oameni buni / Și faceți diferența dintre un politician oarecare din SUA și „vârfurile” politicii din România...

5 „Ne furau banii, își cumpărau case și mașini de câteva sute de mii de dolari. Lor nu le pasă deloc de oameni, vor fura totul!”