O româncă a stârnit un val de comentarii cu un meniu–minune. „Costă numai 74 de lei pe o săptămână”

O româncă a stârnit un val de comentarii cu un meniu–minune. „Costă numai 74 de lei pe o săptămână”

Românii sunt cei mai săraci europeni, iar statisticile Eurostat arată că în pofida unui PIB ce crește de la an la an, populația nu se bucură de ele. Și cum România e țara cu cea mai mare inflație, iar prețurile nu mai contenesc să crească, oamenii caută soluții disperate pentru a face față situației.

O româncă a descoperit meniul minune. FOTO: Shutterstock

Români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană, arată datele publicate Eurostat.

Astfel, unul din trei români se confruntă cu probleme financiare. Potrivit cifrelor oficiale, în rândul statelor membre ale UE, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra în 2022 în România (34,4%), Bulgaria (32,2%), Grecia şi Spania (ambele cu 26%).

Dan Popovici , directorul general al OTP Asset Management România, merge mai departe și demonstrează că România are o avere financiară medie pe cap de locuitor de 5.823 euro, în timp ce media la nivel european este de 65.209 euro. Astfel, românii ar fi de 11 ori mai săraci decât media europeană. Astfel, până și vecinii bulgari stau mai bine ca noi, (7.778 de euro), în timp ce ungurii (12.058 euro) sunt practic de două ori mai bogați.

În disperare de cauză, românii caută soluții pentru face față costurilor tot mai ridicate de trai, dar luminița de la capătul tunelului pare îndepărtată. Pe rețelele de socializare, oamenii discută despre soluțiile pe care le găsesc pentru a economisi și pentru a face față creșterilor de prețuri și sărăciei. Pe Reddit, o tânără este printre cei care vin cu idei și explică și cum a reușit ea să facă economie și să mănânce într-o săptămână de numai 74 de lei.

Că tot a menționat cineva aici de mâncare cu 10 lei pe zi, m-am gândit să fac experimentul ăsta și am niște idei. Menționez că am încercat să diversific, dar aș fi depășit 75 de lei... Ăsta e un meniu pentru supraviețuire la cel mai basic nivel, nu ceva sănătos, unde ținem cont de toți macronutrienții și e indicat să nu faceți acest experiment mai mult de o lună-două, dacă țineți la sănătatea voastră. Dar știu că sunt și persoane care trec printr-un impas în viață, ori vor să economisească la sânge, așa că, cred că e utilă alternativă asta pentru o perioadă”, și-a început ea postarea.

În continuare, ea a explicat și ce soluții a găsit și care a fost meniul ei timp de o săptămână.

„Cumpărături și meniu de 74 de lei pentru o săptămâna (10,6 lei/zi): o pâine 2 lei, 150g salam Victoria, 6 lei telemea, 15 lei o salată 3 lei, 2 lei mix legume pentru ciorbă 4,8x2 lei. Un pui întreg 15 lei, un plic de Borș Magic 3,31ei, o pungă de tăiței 1,5 lei, un kg fasole 7 lei, cârnați cabanos (la vrac) 7 lei - cam doi cârnați, o pungă de paste ieftine 2 lei, un kg de cartofi 3 lei. TOTAL: 74,4 lei”, a continuat tânăra.

În continuare, ea a detaliat și a explicat cum a împărțit mâncarea și cum au arătat meniurile. „Mic dejun pe care îl puteți mânca zilnic: două felii de pâine, o felie de salam, o felie de telemea, 2-3 frunze de salată + cafea (să ne imaginăm că aveți în casă. Sau ceai). Prânzul pentru trei zile: ciorbă din resturi/tacâmuri de pui de la puiul întreg, făcută cu mix de legume pentru ciorbă, borș magic, tăiței + pâine. Prânzul pentru patru zile: fasole cu cârnați, ceapă + cealaltă pungă de legume pentru ciorbă (merge). Cină pentru patru zile: două zile șnițele (din pieptul puiului, ne imaginăm că aveți puțină făină prin casă ori mergem la vecini), două zile pulpele. Lângă putem adaugă niște cartofi la cuptor/prăjiți (imaginându-ne că aveți deja ulei). Iar restul de trei zile doar paste cu brânză la cină”, a scris aceasta pe Reddit.

Start pentru polemică

Postarea ei a provocat o adevărată dezbatere între internauți. În timp ce unii i-au dat dreptate, alții au contrazis-o.

Acum vine Ciolacu și ne zice că un român trăiește decent cu 1.500 lei/lună”, i-a scris cineva. „A zis deja că o familie trăiește decent cu 3.000 de lei, adică 1.000 de lei per persoană. La 1.500 deja se lăfăie în lux”, l-a completat altul.

Altcineva s-a arătat sceptic: „Te ține mâncarea aia o săptămâna dacă ai - 50kg și un grad scăzut de activitate fizică / psihică.” În sfârșit, au existat și voci care i-au dat dreptate, dar și sceptici. „Unde găsești pâine cu doi lei și câte felii să scoți din pâinea aia?

„O să mor în șapte zile dacă mănânc la micul dejun două felii de pâine și o felie de salam”, a scris altcineva.

Ai fi uimit să vezi că sunt destui care nu mănâncă mic-dejun, ci mănâncă doar două mese pe zi. Maică-mea aplică stilul ăsta de vreun an sau peste și zice că se simte mult mai bine decât înainte cu 3. Mănâncă la 14:00 și la 22:00 și după nimic. Cică e bine să lase corpul sa se odihnească atâtea ore, a studiat ea niște diete și stiluri de viață”, fost altă opinie. „Intermittent fasting se numește. Pe lângă faptul că slăbești, are și alte beneficii pentru sănătate. Se mai poate adapta (22:00 poate fi târziu dacă ai de când sa dormi înainte de 00:00), dar în principiu mănânci într-un interval de 8 ore și în celelalte 16 ore nu”, a completat alt internaut.

Altul a adus în discuție lagărele și foametea din țări precum Coreea de Nord. „Unii au perfecționat metoda asta în lagărele de exterminare și ulterior în diferite sisteme sociale,vezi Coreea de Nord. Dai dovadă de multă grijă față de cetățeni când le numeri îmbucăturile, indiferent din ce partid faci parte. Oricum, e grețos și nesimțit cine face campanie politică astfel, dar nu votează să primească salariul minim pentru prestația din parlament. Schimbați postarea, e outdate de pe vremea lui Mona Muscă.”

Un meniu vegan pe bani puțini

Și pentru că veganismul e la modă pentru unii care cred că alimentația omnivoră nu este bună și că natura ne-a programat greșit, o altă tânără a propus un meniu vegan la fel de spartan.

„Cu porții normale, poți mânca chiar mai sănătos decât cu o alimentație omnivoră șubredă. Varianta pe care o propun e vegană, în sensul că e mai ușor de făcut tocănițe etc. Bineînțeles cu timpul ar trebui să mai introduci și alte alimente, meniul e făcut ca experiment”, a spus ea.

Și a continuat: „Mic dejun zilnic pentru o săptămână un kg cereale integrale fără zahăr 11 lei, 2 lapte soia sau ovăz sau grâu 11 lei. Prânz pentru o săptămână: tocăniță soia 200 g - soia 5 lei, Suc de roșii 500g - 3 lei. Morcov, ceapă, un ardei aprox 3, 4 lei (Nu începeți că soia e nesănătoasă că are fito estrogeni etc, e plin netul de studii, nu are sens aici dezbaterea subiectului.)11 lei piure mazăre galbenă - Mazăre galbenă 500 g 4 lei, Morcov, ceapă, un ardei aprox 3-4 lei. 9 lei - tocăniță fasole prăjită - Fasole 500 g 3 lei. Morcov, ceapă, ardei 3, 4 lei”, e prima parte a mesajului.

În continuare, a venit și cu câteva idei pentru cină. „Cină pentru o săptămână: 3 tofu de la 10 lei, Salată de castraveți cu oțet și semințe de floarea soarelui aproximativ 8 lei, Tofu la cuptor cu boia și ce condimente mai ai prin casă 18 lei. Total ~ 70 lei. Dacă mai ai prin casă nuci ar fi ideal să le introduci zilnic. Nuci de la țară etc. Seara mai poți combină în loc de tofu și cu o tocăniță din cele trei. Dacă ai mai avea 10 lei în plus ai putea să faci și o ciorbă pentru câteva zile de aproximativ 10 lei. Poți combina și alte cereale, leguminoase, cum ar fi năut, linte, soia. Dacă nu îți convine soia din varii motive poți înlocui cu pastele integrale și tofu și usturoi. Aproximativ 10 lei. În plus, raportul de proteine și fibre e decent”, a mai scris ea.

Între da și nu

Alții se îndoiesc că un adult care are o activitate zilnică și consumă energie atât fizic, dar și psihic și mental poate face față solicitărilor cu atât de puțin.

Nu zic că nu exista care trăiesc așa, dar: am un job cere, solicită activitate psihică, inclusiv stres. Merg la sală și pentru asta am nevoie de o anumita cantitate de macro nutrienți. Și putem agrea amândoi că nu e sănătos să trăiești așa. Trebuie să îți iei toți nutrienții din mâncare, și uneori e greu cu trei mese, nu-mi imaginez cu două. Am avut și eu o perioadă cu două mese când nu aveam activitate fizică și mâncam mai mult la alea două mese decât dacă aș fi mâncat câte 3. Îl lași să se odihnească câteva ore, dar sunt sigur dacă trebuie chiar 8. În orice caz, fiecare cu dieta lui, nu am de spune aici. Dar nu e sustenabil ce prezintă”, a fost o opinie.

Și eu am job care mă solicita psihic+merg la sală, și nu mănânc aproape niciodată mai mult de două ori pe zi. De obicei pe la 12:00-1:00 un prânz cumsecade (proteină + carbs + legume, gen pui cu cartofi copți și o salată, un chilli con carne, un piept de rață cu piure de cartofi dulci etc), și apoi pe seară, după sală, încă o masă, ceva gen un sandwich + ceva dulce. Ajung undeva la 2.000 de calorii pe zi în zilele în care le număr”, a fost altă abordare.

„Asta nu e supraviețuire basic. Cârnații, salamul, borșul nu au nicio valoare nutritivă, sunt doar pentru gust sau a păcăli foamea. Cu banii ăia îți iei o caserolă de carne tocată de 500g. Aruncă pâinea, pastele și salata și mai ia cartofi sau orez și ceapă”, a comentat altcineva.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

4 „Ar fi primul val al ofensivei”

5 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene