
O româncă focoasă a furat toate privirile la meciul lui Olekdandr Usky cu Daniel Dubois. Ucraineanul a fost darnic cu fata
Ucraineanul Oleksandr Usyk (38 de ani, 24-0) i-a administrat un KO de senzație britanicului Daniel Dubois (27 de ani, 22-3) și a devenit campion mondial și posesor al tuturor centurilor, în fața a 90.000 de spectatori.
Show-ul a fost unul incendiar, însă una dintre atracțiile principale a fost Patricia Elena, o româncă stabilită în Anglia, care a furat toate privirile spectatorilor, pe scena de pe Wembley.
„La 38 de ani e doar începutul! Sunt un tip tânăr, țineți minte acest lucru. Vreau să îi mulțumesc lui Iisus Hristos, Fecioarei Maria, echipei mele și vouă, oamenilor prezenți pe Wembley. E pentru oamenii mei această victorie!
Acum vreau să mă odihnesc, nu știu ce urmează. Vreau acasă, la familia mea, la copii. Vreau o pauză. Peste 2-3 luni... să mă odihnesc. Apoi, poate e iar Tyson Fury! Poate Derek Chisora, poate Anthony Joshua, poate Parker. Dar chiar nu știu. Acum vreau acasă!”, a transmis Oleksandr Usyk, la finalul luptei.
Patricia Elena a făcut furori când a urcat în ringul de la Wembley
Modelul din România a fost prezentă în cadrul evenimentului, alături de prietena sa, Lux Mila Mackay. La finalul luptei, cele două tinere au primit autografe din partea lui Oleksandr Usyk, chiar pe vestimentația purtată de către cele două în ring.
Urmărită de peste 37.000 de internauți pe Instagram , bruneta a împărtășit cu fanii un videoclip care a întruchipat toate momentele cheie ale serii. La plecarea de la stadion, Usyk s-a oprit pentru un moment și i-a semnat boxerii de scenă româncei.
Peste 130 de milioane de dolari pentru Usyk
În ceea ce privește suma totală care a fost pusă în joc pentru evenimentul desfășurat la Wembley, Usyk și Dubois au înregistrat încasări majore . Suma totală a depășit 203 milioane de dolari, circa 150 milioane de lire sterline. Oficial, aceasta a fost cea mai mare sumă alocată pentru un duel de categorie grea, din istoria boxului.
În urma negocierilor, Oleksandr Usyk a primit 65% din premiu, adică aproximativ 133 milioane de dolari. Dubois, pe de cealaltă parte, a încasat doar 35%, respectiv 72 de milioane de dolari. Mai mult de atât, veniturile celor doi luptători au crescut considerabil suplimentar, în urma sponsorizărilor, drepturilor TV, dar și din vânzarea biletelor.
Sursa: adevarul.ro