O româncă, renumită în Italia după ce a câștigat un concurs de miss, găsită moartă în casă

Gabriela Salgău, o româncă în vârstă de 51 de ani, cunoscută în Italia după ce a câștigat titlul de miss Lady Sanremo, obținut în 2022, a fost găsită fără suflare în locuința sa din Portogruaro, un orășel din provincia Veneția, în regiunea Veneto.

image

Tragica descoperire a fost făcută vineri, 20 octombrie, în jurul orei 23,00, chiar de copiii femeii, care, după ce nu au reușit să intre în contact cu mama lor, s-au deplasat la locuința acesteia și au găsit-o fără viață .

La fața locului au intervenit rapid serviciile de urgență, dar acestea au putut doar să constate decesul, relatează publicația NordEst24 .

Carabinierii din Portogruaro au deschis imediat investigațiile de rigoare în astfel de situații, dar, conform primelor informații furnizate de personalul medical, cauza decesului a fost un infarct survenit brusc.

Originară din localitatea Sfântul Ilie, județul Suceava, Gabriela nu era doar o prezență scenică remarcabilă în Italia.

Ea își construise întreaga viață în Portogruaro, unde și-a găsit atât un loc de muncă, cât și dragostea. Mai era cunoscută de asemenea pentru implicarea sa în cauze nobile, în special în lupta împotriva violenței asupra femeilor.

După ce a câștigat concursul de frumusețe Miss Ragazza Cinema, Gabriela Salgău a devenit emblematică pentru lupta împotriva violenței domestice fotografiindu-se pe o bancă roșie în centrul orașului cu ocazia unui protest organizat de Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeilor din 2021.

Anul trecut, Gabriela a câștigat prestigiosul premiu Miss Sanremo Lady , fiind aleasă dintre 40 de participante înscrise în competiție.

Conaționala noastră trăia de mulți ani la Portogruaro și a lăsat în urmă doi fii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea