O rusoaică a vrut să-și omoare fiica și a angajat un asasin, pentru a-i lua apartamentul

O mamă din Rusia a apelat la un asasin plătit pentru a-și omorî propria fiică. Motivul este unul de-a dreptul halucinant și anume că a vrut să moștenească apartamentul pe care femeia îl deține. Din fericire, nu a reușit să își ducă planul până la capăt, deoarece poliția a intrat pe fir.

Asasinul a pretins că ar fi înjunghiat victima FOTO Arhivă

Asasinul a pretins că ar fi înjunghiat victima FOTO Arhivă

O femeie în vârstă de 67 de ani, din orașul rus Krasnoiarska, este acuzată că a ordonat uciderea propriei sale fiice, de 48 de ani. Motivul său a constat în dorința de a moșteni apartamentul pe care aceasta îl deține, notează The Jerusalem Post .

Potrivit anchetatorilor, mama și-a împărtășit intențiile unui cunoscut, care i-a spus că se cunoaște cu un asasin pe care îl poate angaja.

Pe data de 19 aprilie 2023, a fost aranjată o întâlnire între femeie și un bărbat din localitate, într-un parc din centrul orașului. Acolo, cei doi au pus la punct detaliile crimei. Femeia ar fi promis că îi va plăti 80.000 de ruble, în momentul în care vor exista dovezi că și-a îndeplinit misiunea.

Asasinul a fost mână în mână cu poliția

În loc să-și îndeplinească partea în „afacere”, bărbatul a luat legătura cu poliția și le-a spus oamenilor legii despre intențiile femeii. Pentru a strânge probele necesare condamnării , anchetatorii i-au cerut să joace în continuare rolul ucigașului și chiar l-au ajutat să pună în scenă crima.

În plus, ei au informat-o pe fiică - ea urmând să fie victima crimei - despre intenția mamei sale și i-au cerut să furnizeze un obiect personal cu care să poată fabrica dovada că a fost ucisă.

Pe 3 mai, „ucigașul”, care a operat sub supravegherea poliției, a informat-o pe angajatoarea sa că și-a îndeplinit partea sa de înțelegere și i-a ucis fiica, înjunghiind-o cu un cuțit. Drept dovadă, i-a dat o geantă de mână, pe care „victima” le-a oferit-o anchetatorilor.

În aceeași mama femeii a transferat cele 80.000 de ruble în contul bancar al presupusului asasin. După strângerea tuturor probelor necesare, polițiștii au arestat-o pe mamă. Ea este acum acuzată, potrivit legii ruse, de organizarea unei crime pe cont propriu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Apar primele informații după prăbușirea avionului militar F-16 la graniţa cu Bulgaria. Aeronava era în misiune şi investiga „o urmă radar neidentifica…

2 Ce se întâmplă? / Ambasadorul SUA în Israel, mesaj către subordonații săi: „Găsiți un avion către orice destinație. ASTĂZI”

3 Spioana-prostituată a FSB, prinsă de FBI că s-a infiltrat în SUA, inclusiv printre opozanții lui Putin

4 VIDEO Cum funcționa rețeaua de proxenetism prin care unele fete erau forțate să se prostitueze la The Buddhist

5 „Este revoltător. Simt că nu mai vreau să locuiesc aici” / Vecinii, supărați pe un român din Marea Britanie care nu vrea să își dărâme garajul construit…