O satiră privind birocrația din UE scrisă de un austriac a câștigat Premiul german pentru carte

O satiră privind birocrația din UE scrisă de un austriac a câștigat Premiul german pentru carte

O satiră privind Uniunea Europeană și birocrația ei, care începe cu un porc care aleargă dezlănțuit pe una dintre principalele străzi din Bruxelles, a câștigat prestigiosul Premiu german pentru carte, relatează luni Reuters.

Sursa foto: (C) Leonhard Foege/REUTERS

Scriitorul austriac Robert Menasse a primit luni premiul de 25.000 de euro pentru romanul său "Die Hauptstadt" (capitala — n.r.), cu o zi înainte de inaugurarea Târgului de carte de la Frankfurt.

Viitorul Europei este incert în contextul în care Marea Britanie se ceartă cu Bruxellesul în privința termenilor plecării sale din blocul comunitar după votul din iunie 2016 privind Brexitul. În pofida eforturilor de a face un front unit, cei 27 de membri rămași sunt profund divizați în privința monedei euro, a taxelor și a migrației.

"Vremurile noastre sunt prezentate atât de bine din punct de vedere literar încât contemporanii se recunosc pe ei înșiși, iar generațiile viitoare vor înțelege mai bine această perioadă", a precizat Asociația germană a editorilor și vânzătorilor de carte.

Ziarul austriac Salzburger Nachrichten a numit cartea lui Menasse "provocatoare, oportună și importantă: o pledoarie pentru a ne aminti ce se află în miezul 'proiectului de pace european' și de avea curajul să-l ducem în faza următoare".

Cartea, publicată de Suhrkampf Verlag în septembrie, a fost una dintre cele șase apariții editoriale care s-au aflat pe lista scurtă pentru premiu. Menasse, emoționat, și-a primit premiul la Frankfurt.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

2 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

3 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

4 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară