O sferă misterioasă de fier a eșuat pe o plajă din Japonia. Nimeni nu știe ce este VIDEO

O sferă misterioasă de fier a eșuat pe o plajă din Japonia. Nimeni nu știe ce este VIDEO

O sferă metalică de origine necunoscută a fost raportată pe o plajă din Japonia . Oficialii japonezi au restricționat accesul în zona respectivă pentru a o investiga, relatează VICE.

Oficialii au stabilit că nu există riscul unei explozii. Foto Captură video Twitter

O femeie a raportat marți sfera la poliție, a relatat Asahi News. Sfera a fost găsită pe plaja Enshu din orașul Hamamatsu, a relatat publicația, fiind descrisă ca fiind o „bilă de fier” cu un diametru de 1,5 metri. Oficialii au izolat zona pe o rază de 200 de metri pentru a investiga obiectul.

Asahi News a remarcat că obiectul este ruginit, de unde și presupunerea că este din fier, și are o proeminență asemănătoare unor mânere care i-ar permite să fie agățată de altceva. Imagini de la Fuji News Network ( FNN ) au arătat oficiali îmbrăcați în echipament de protecție care înconjoară obiectul. Conform postului de televiziune, o scanare cu raze X a arătat că interiorul obiectului era gol.

Oficialii au stabilit că nu există riscul unei explozii și au ridicat restricțiile, însă nu au stabilit ce este, conform FNN.

Obiectul seamănă foarte mult cu geamandurile de acostare care sunt utilizate de regulă ca alternativă la ancore. Acestea au de obicei o carcasă metalică. Cu toate acestea, imaginea cu mingea de fier a stârnit numeroase speculații pe rețelele de socializare. Aceasta a fost comparată cu sferele din diversele filme SF, precum Godzilla și Războiul lumilor.

Interesul publicului față de obiectele neidentificate este la un nivel maxim după ce Statele Unite au doborât un presupus balon spion al Chinei și alte câteva obiecte neidentificate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu