O stâncă a căzut peste un hotel în Creta: o turistă a murit

O turistă, în vârstă de 45 de ani, din Cehia a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică în urma unei alunecări de teren pe hotelul în care era cazată în insula Creta, au transmis pompierii și poliția, relatează AFP, conform Agerpres .

40 de pompieri au căutat printre ruine posibile victime FOTO AFP

40 de pompieri au căutat printre ruine posibile victime FOTO AFP

Fiul și soțul acesteia au fost găsiți în viață sub ruinele unui hotel din Agia Fotia, situat în sud-estul Cretei, a afirmat pentru AFP o sursă din cadrul pompierilor.

Copilul, în vârstă de nouă ani, a fost rănit la picior și a fost spitalizat.

Incidentul s-a petrecut la scurt timp după miezul nopții, când mai multe stânci, printre care și un imens bloc de piatră, s-au desprins din munte și au căzut peste un hotel situat pe versant, au afirmat poliția și postul public de televiziune ERT.

O parte din clădire a fost distrusă de alunecarea de teren, a menționat poliția, iar toată noaptea aproximativ 40 de pompieri au căutat printre ruine posibile victime.

Conform ERT, familia era în vacanță în Creta și urma să se întoarcă în Cehia, duminică.

Totodată, postul de televiziune a relatat că deasupra locuințelor din stațiune se aflau mai multe stânci, existând pericolul ca acestea să se prăbușească.

Vizitat de turiști, micul golf din Agia Fotia este cunoscut pentru nisipul fin și apele cristaline. Așezarea se află la mai puțin de 15 kilometri de orașul Ierapetra, pe malul Mării Libiei.

„În fiecare an, mii de vizitatori vin să îşi petreacă vacanţa aici, iar regiunea este printre cele mai populare din ţara noastră", a afirmat George Vardakis, preşedintele asociaţiei hotelierilor din Ierapetra.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”