O statuie a lui Mahatma Ghandi a fost inaugurată la Londra, aproape de cea a rivalului său politic Winston Churchill

O statuie a liderului politic indian Mahatma Ghandi a fost inaugurată sâmbătă în centrul Londrei, aproape de cea a rivalului său politic Winston Churchill, la ceremonie participând înalți oficiali britanici și indieni, printre care premierul David Cameron și ministrul indian de finanțe, Arun Jaitley, scriu BBC și AFP.

 Amplasată în Piața Parlamentului, cu fața către clădirea legislativului britanic, statuia din bronz, cu o înălțime de 2,7 metri, marchează împlinirea unui secol de la întoarcerea lui Mahatma Ghandi în India, din Africa de Sud, pentru declanșarea luptei politice pentru obținerea independenței Indiei față de coroana britanică.

Statuia reprezintă un omagiu răsunător dedicat uneia dintre figurile cele mai importante ale istoriei mondiale, a declarat premierul britanic, David Cameron, în cadrul ceremoniei, la care au mai fost prezenți secretarul britanic al culturii, Sajid Javid, nepotul lui Mahatma Ghandi, Gopalkrishna Gandhi, actorul indian Amitabh Bachcha, precum și alți oficiali britanici și indieni.

Așezându-l pe Mahatma Ghandi în această piață celebră îi oferim un cămin etern în țara noastră, a adăugat premierul David Cameron.

Statuia a fost realizată de sculptorul britanic Philip Jackson, acesta declarând că s-a inspirat dintr-o serie de fotografii, care l-au imortalizat pe liderul indian în fața sediului executivului britanic, la 10 Downing Street, în timpul unei vizite efectuate în 1931.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR