O tânără de 19 ani a fost agresată sexual în timpul unui zbor pe ruta Amsterdam – Otopeni în timp de ațipise. Suspectul a fost reţinut de autorităţile române

O tânără în vârstă de 19 ani, cetățean străin, a fost agresată sexual la bordul unui avion care zbura pe ruta Amsterdam - Otopeni, în timp ce aţipise.

O tânără a fost agresată în timp ce adormise, în avion. FOTO: arhivă

O tânără a fost agresată în timp ce adormise, în avion. FOTO: arhivă

Situaţie incredibilă la bordul unui avion care zbura pe ruta Amsterdam – Otopeni, vineri, 18 iulie, unde o tânără a fost atinsă nepotrivit de un pasager, în timp ce dormea.

Imediat după sesizare, autoritățile au luat legătura cu echipajul avionului, care a indicat un bărbat în vârstă de 56 de ani drept suspectul agresiunii. Toate persoanele implicate în incident au fost conduse la sediul Serviciului Transporturi Aeriene „Henri Coandă” pentru audieri și investigații suplimentare.

Din primele verificări a reieşit că victima, o tânără cetățeană străină în vârstă de 19 ani, care călătorea pe ruta Amsterdam – Otopeni, ar fi adormit la scurt timp după decolare. În acest timp, pasagerul aflat pe scaunul alături ar fi atins-o în mod repetat în zona intimă, fără consimțământul ei.

Ancheta este în plină desfășurare, iar poliția efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc această faptă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

„La data de 18 iulie 2025, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București - Serviciul Transporturi Aeriene „Henri Coandă" au fost sesizați de către ofițerul de serviciu al unui aeroport din București cu privire la faptul că o femeie a fost agresată sexual de un bărbat, la bordul unei aeronave ce urma să aterizeze pe aeroport.

Astfel, a fost luată legătura cu echipajul aeronavei care a indicat agresorul, identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 56 de ani.

Ulterior, toate persoanele au fost conduse la sediul Serviciului Transporturi Aeriene „Henri Coandă".

Din verificările preliminare a reieșit faptul că persoana vătămată, cetățean străin, în vârstă de 19 ani, în timp ce călătorea pe ruta Amsterdam-Otopeni, la scurt timp de la decolare, ar fi adormit și ar fi simțit cum pasagerul de lângă ea ar fi atins-o în mod repetat în zona intimă.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, au transmis autorităţile, confirmând incidentul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă