O tânără și-a ucis cea mai bună prietenă la îndemnul unui fals milionar. Suma uriașă pe care credea că o va primi

O tânără și-a ucis cea mai bună prietenă la îndemnul unui fals milionar. Suma uriașă pe care credea că o va primi

O tânără din Alaska a pledat vinovată în fața instanței pentru uciderea celei mai bune prietene, după ce un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet i-a promis 9 milioane de dolari, dacă face dovada că poate ucide pe cineva. Aceasta i-a trimis fotografii și imagini video din timpul crimei.

Denali Brehmer (foto stanga) a ucis-o pe Cynthia Hoffman (foto dreapta) HOTO Heavy.com

Denali Brehmer, în vârstă de 22 de ani, a pledat vinovată la acuzațiile de crimă cu premeditare. Ea a ucis-o pe Cynthiei Hoffman, în iunie 2019, cea mai bună prietenă a ei, scrie Today.com .

Cynthia Hoffman, în vârstă de 19 ani, a murit din cauza unei răni prin împușcare în ceafă. Cadavrul ei a fost aruncat în râul Eklutna, la aproximativ 27 de mile nord-est de Anchorage, conform documentelor judiciare.

Biroul procurorului districtual din Anchorage a declarat anterior că Denali Brehmer, care avea 18 ani la momentul crimei, a început să planifice crima după ce un bărbat pe care l-a cunoscut online i-a spus că îi va da bani în schimbul dovezilor că a ucis pe cineva.

Falsul milionar i-a promis 9 milioane de dolari

Fata îl cunoștea pe bărbat sub numele de „Tyler” și începuse o relație cu el, dar autoritățile au spus că acesta o păcălise și își crease o imagine falsă ca fiind un milionar din Kansas. Numele său real este Darin Schilmiller din Indiana, au declarat autoritățile.

Potrivit dovezilor prezentate la tribunalul, Brehmer și Schilmiller au început să planifice mai mult decât o crimă cu premeditare, în schimbul banilor, inclusiv „violarea și uciderea unei persoane în Alaska”.

Brehmer și-a ales cea mai bună prietenă ca victimă, pe Cynthia Hoffman, și a recrutat patru prieteni - Kayden McIntosh, Caleb Leyland și alți doi minori anonimi - pentru a o ajuta, potrivit autorităților. Brehmer le-a spus că vor primi „părți substanțiale de bani” pentru că o vor ajuta să o ucidă pe Cynthia Hoffman.

Autoritățile au arătat că Brehmer și doi dintre adolescenți au păcălit-o pe Cynthia Hoffman să vină la Thunderbird Falls, sub pretextul unei excursii. Acolo i-au legat mâinile, picioarele și gura cu bandă adezivă, au împușcat-o în ceafă și i-au aruncat cadavrul în râu, se arată în documentele tribunalului.

Au trimis fotografii în timpul comiterii crimei

În timp ce se comitea crima, Brehmer i-a trimis fotografii și videoclipuri lui Schilmiller, au declarat autoritățile.

După ce a ucis-o pe Cynthia Hoffman, grupul a distrus o parte din obiectele personale ale acesteia și le-a trimis părinților ei un mesaj prin SMS că au lăsat-o într-un parc . Poliția a declarat că nu există dovezi că Hoffman a fost agresată sexual.

Departamentul de Drept din Alaska a declarat miercuri că Brehmer „a recunoscut faptele cuprinse în plângerea depusă inițial în acest caz”. Departamentul de poliție din Anchorage, FBI și alte agenții au ajutat la investigarea morții lui Hoffman.

Brehmer a fost arestată în 2019 și pusă sub acuzare pentru crimă de gradul întâi, conspirație la crimă de gradul întâi, solicitare de crimă de gradul întâi, falsificare de probe fizice și două acuzații de crimă de gradul doi.

Acuzați de crimă

În urma pledoariei sale de vinovăție pentru crimă de gradul întâi, celelalte acuzații au fost respinse, a precizat Departamentul de Drept din Alaska. Ea urmează să fie condamnată în august și riscă între 30 și 99 de ani de închisoare. Avocatul ei nu a comentat încă pe această temă.

Schilmiller a fost arestat și pusă sub acuzare pentru cinci capete de acuzare pentru crimă, arată înregistrările online ale instanței.

McIntosh și Leyland au fost puși sub acuzare pentru patru capete de acuzare de crimă, potrivit înregistrărilor din instanță. McIntosh a fost, de asemenea, pus sub acuzare pentru falsificare de probe. Toți trei au pledat nevinovat și așteaptă procesul. Avocații lor nu au putut fi contactați de către presă.

Familia Cynthiei a declarat anterior că ei cred că au alesă-o pe fiica lor ca victimă pentru că avea o dizabilitate de învățare care „o punea la o vârstă de dezvoltare mai mică decât cea pe care o avea, de 19 ani”, potrivit The Anchorage Daily News .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...

5 Judecați voi...