O țară europeană avertizează locuitorii: în caz de război, proprietățile civile ar putea fi confiscate de armata națională

Norvegia își avertizează cetățenii că proprietățile lor ar putea fi folosite de armată în caz de conflict. Măsura face parte dintr-un program de pregătire a societății și armatei pentru cele mai serioase amenințări de securitate de după Al Doilea Război Mondial.

Soldați norvegieni FOTO: Forțele Armate/Forsvaret

Soldați norvegieni FOTO: Forțele Armate/Forsvaret

Zeci de mii de persoane vor primi, în cursul acestei luni, scrisori prin care armata îi atenționează că proprietățile lor – inclusiv clădiri, bărci sau utilaje – ar putea fi rechiziționate în situații de război.

Potrivit unui comunicat al Armatei norvegiene, „rechizițiile permit forțelor armate, în situații de război, accesul la resursele necesare apărării țării”.

Pentru 2026, sunt preconizate aproximativ 13.500 de cereri, potrivit lefigaro.

Oficialii subliniază că aceste scrisori nu au efect practic în timp de pace și servesc doar pentru informarea proprietarilor că bunurile lor ar putea fi utilizate în caz de conflict.

Solicitarile emise de stat sunt valabile un an, iar aproximativ două treimi dintre acestea reprezintă reînnoiri ale cererilor din anii precedenți.

„Societatea noastră trebuie să fie pregătită să facă față crizelor de securitate și, în cele mai grave cazuri, războiului. Am început o creștere masivă a pregătirii militare și civile. Scrisorile trimise proprietarilor întăresc pregătirea și reduc incertitudinea privind alocarea resurselor în caz de criză sau război”, a transmis generalul Anders Jernberg, șeful Organizației de Logistică a Forțelor Armate (FLO).

Norvegia, situată la granița cu Rusia, joacă un rol strategic în cadrul NATO în Extremul Nord. Țara are o graniță terestră de 198 km și o graniță maritimă cu Rusia, iar tensiunile regionale au determinat o intensificare a pregătirii militare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

2 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

3 BREAKING Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA când primea 60.000 de euro / Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful D…

4 Percheziții la domiciliul medicului Cristian Andrei, acuzat că a violat și agresat sexual mai multe femei. S-au tras focuri de armă

5 Marile corporații din Minnesota, inclusiv directori din Fortune 500, rup tăcerea în privința operațiunilor ICE. Reacții și din Silicon Valley