O ucraineancă și o rusoaică au purtat crucea la procesiunea din Vinerea Mare de la Roma

La Colosseumul din Roma a avut loc, vineri seară, procesiunea Calea Crucii, organizată înaintea Paştelui catolic şi condusă de Papa Francisc. Crucea a fost purtată de două femei, ucraineanca Irina şi rusoaica Albina, potrivit ambasadorului Ucrainei la Vatican, Andri Iuraş. Diplomatul a precizat că cele două femei și-au părăsit țările în urmă cu 20 de ani și s-au stabilit în Italia. Acestea au ţinut împreună crucea în timpul celei de-a 13-a opriri din cadrul procesiunii. Potrivit planului iniţial, acest popas urma să fie însoțit de un text despre „frăţia” dintre popoarele ucrainean şi rus. La cererea Ucrainei, însă, Vaticanul a renunţat la textul respectiv, propunând celor prezenți la eveniment doar să se roage în tăcere./sdan/dstanesc

(KORRESPONDENT – 16 aprilie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker