Oamenii de ştiinţă anticipează că recordul pentru maraton va coborî sub 2 ore în anul 2032 (studiu)

Oamenii de ştiinţă anticipează că recordul pentru maraton va coborî sub 2 ore în anul 2032 (studiu)

Momentul în care un alergător va reuşi să termine un maraton în mai puţin de două ore va avea loc în anul 2032, conform unor predicţii ştiinţifice, citate de Press Association.

Kenyanul Eliud Kipchoge a reuşit să doboare recordul mondial masculin în septembrie 2018, în cadrul Maratonului de la Berlin, înregistrând un timp de două ore, un minut şi 39 de secunde, cu 78 de secunde mai puţin în comparaţie cu performanţa titularului recordului anterior, Dennis Kimetto.

Pe baza unui model statistic prin care au fost analizate informaţiile conţinând datele şi timpii obţinuţi înregistraţi încă din 1950, oferite de Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism (IAAF), oamenii de ştiinţă estimează că există o şansă din zece ca prima persoană care va reuşi să coboare sub punctul de două ore va stabili această performanţă în mai 2032.

Cercetătorii, care au publicat aceste concluzii în jurnalul Medicine and Science in Sports & Exercise, sunt de părere că cel mai bun alergător de sex masculin va reuşi să încheie un maraton în o oră, 58 de minute şi cinci secunde.

Probabilitatea ca o alergătoare să coboare sub pragul de două ore este mult mai redusă, şansele fiind mai mici de una la 100, oamenii de ştiinţă estimând că cel mai bun timp obţinut de o maratonistă ar putea fi de două ore, cinci minute şi 31 de secunde.

''Doborârea pragului de două ore în cadrul unui eveniment oficial se bucură de un interes din ce în ce mai mare, ceea ce a crescut avântul comercial şi internaţional'', a declarat dr. Simon Angus, profesor asociat de economie la Monash Business School din Australia, autorul studiului.

''Şansele ca un atlet de sex masculin să coboare sub două ore în cadrul unui eveniment IAAF, chiar şi în viitorul apropiat, sunt mari ţinând cont că cel mai recent record mondial a redus pragul cu 78 de secunde, iar proiectul Breaking2 al Nike a adus un timp cu doar 25 de secunde în afara acestei bariere de două ore. Însă, o aşteptare de 13 ani pare a fi mult mai în concordanţă cu dovezile existente'', a precizat specialistul.

''Cu toate că o cursă sub două ore ar putea avea loc oricând între momentul prezent şi luna mai 2032, probabilitatea ca aceasta să devină realitate este extrem de redusă. În opinia mea, această concluzie ar trebui să îi facă pe actorii din mediul public şi privat să depună mai multe eforturi pentru a reduce barierele şi a creşte oportunităţile pentru performanţele atletice ale elitei feminine. Dovada prezentată de acest studiu şi de alte cercetări similare este aceea că maratonistele care ar putea depăşi recordul mondial trăiesc în prezent, în special în Africa. Doar că încă nu le cunoaştem'', a notat Angus.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”