Oamenii PSD/Cine este Ioan Cristian Stoica, managerul feudal al Spitalului de Ortopedie Foișor

Oamenii PSD/Cine este Ioan Cristian Stoica, managerul feudal al Spitalului de Ortopedie Foișor

Ioan Cristian Stoica este managerul Spitalului de Ortopedie ”Foișor” din București din 1997. El a intrat în atenția publică vineri, când a întârziat transformarea spitalului pe care îl conduce într-unul suport pentru bolnavii de Covid-19. Recunoscut drept un chirurg de excepție, el e caracterizat de voci din sistemul sanitar drept ”un manager care tratează spitalul public pe care îl conduce ca pe feuda proprie”.

Discuțiile despre transformarea Spitalului Foișor în unitate Covid au început în urmă cu circa trei săptămâni, dar managerul Stoica a refuzat constant, invocând lipsa medicilor sau a echipamentelor necesare, potrivit surselor G4Media.ro . Și asta în condițiile în care problema paturilor de Terapie Intensivă pentru bolnavii Covid este cronică, iar la Spitalul Foișor operațiile realizate sunt non-critice, fiind vorba despre afecțiuni ale membrelor.

Ioan Cristian Stoica este președintele sau vicepreședintele onorific al mai multor organizații profesionale din domeniul ortopediei și traumatologiei, în semn de recunoaștere pentru performanțele sale profesionale. În paralel însă, ca manager el este acuzat de colegi că abuzează de poziția de conducere, în sensul tratării spitalului ca pe propria afacere. ”Mai mulți chirurgi tineri extrem de performanți au plecat din cauza stilului său de conducere”, au declarat pentru G4Media.ro persoane din sistemul sanitar.

Potrivit Digi24, managerul Spitalului Foișor ar fi motivat refuzul de a se tranforma în unitate Covid prin faptul că nu este spital de urgență, nu are ture de dimineață la analize de laborator, nu care capabilitate de implementare a paturilor de terapie intermediară, deoarece este un spital în proces de reconstrucție. Cu toate acestea, spitalul a putut fi reorganizat încă de sâmbătă dimineață și utilizat ca unitate Covid.

  • Important. Primul scandal în care a fost implicat managerul Spitalului Foișor datează din martiei 2020, când a ignorat un ordin al ministrului de atunci al Sănătății, Victor Costache, de a opri temporar toate operațiile non-critice. Era începutul pandemiei și sistemul sanitar își pregătea resursele pentru bolnavii de covid. La acel moment, Libertatea a relatat pe larg cum managerul Ioan Cristian Stoica a ignorat pur și simplu ordinul și și-a rezervat pentru el însuși o sală de operație: avea de făcut o protezare de șold și una de genunchi. Citește pe larg în Libertatea articolul DOVEZI. Medicii acuză iresponsabilitate pentru șpagă la ”Foișor”

Vinerea trecută, pe 9 aprilie, Spitalul Foișor a apărut din nou în atenția publică, după ce managerul a ignorat ordinul semnat de șeful DSU, Raed Arafat, și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru transformarea în unitate de îngrijire Covid. Deși ordinul a fost transmis încă de dimineață, după cum au comunicat atât Raed Arafat, cât și Ministerul Sănătății, managerul a întârziat evacuarea pacienților internați până vineri seară. Așa s-a ajuns la apariția unui miting cu personaje recunoscute pentru atitudinile anti-mască și anti-măsuri pandemice.

Miza transformării Spitalului Foișor în unitate Covid a fost una majoră. În condicțiile în care în București și în spitalele din jur nu mai exista la acel moment nici un loc liber la Terapie Intensivă pentru bolnavii Covid, unitatea bucureșteană are o secţie de Terapie Intensivă de 21 de paturi şi are 200 de paturi pe oxigen, iar sub jumătatea secţiei de Terapie intensivă ocupată, după cum a arătat Raed Arafat într-o postare pe Facebook.

Într-o altă declarație, Arafat a spus că ”am făcut demersurile necesare din timp, am înștiințat din timp managerul, dar, când am început să facem mutarea, ne-am izbit iarăși de rezistența unora și așa am întârziat”.

De remarcat că Spitalul Foișor nu este în subordinea Ministerul Sănătății, ci a Administrației Spitalelor din Municipiul București (ASSMB), o instituție a Primăriei București. ASSMB este condusă din ianuarie 2020 de Vasile Apostol, numit fără concurs de administrația Firea. În urmă cu două săptămâni, viceprimarul Capitalei Horia Tomescu acuza ASSMB că a cumpărat aparate de testare PCR care sunt nefolosite și stau în depozite. Nicușor Dan nu a făcut nici schimbare la ASSMB de la preluarea mandatului de primar al Capitalei.

Foto: Ioan Cristian Stoica, mangerul Spitalului Foișor – (Agerpres / Angelo Brezoianu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...