Observarea păsărilor diminuează stresul și riscul de depresie și anxietate (studiu)

Observarea păsărilor diminuează stresul și riscul de depresie și anxietate (studiu)

Persoanele care locuiesc în cartiere în care trăiesc multe păsări, arbuști și copaci au un risc mai mic de a suferi de depresie, anxietate și stres, potrivit unui studiu efectuat de specialiști de la Universitatea din Exeter, dar și din cadrul British Trust for Ornithology și de la Universitatea din Queensland, informează Science Daily.

Studiul, la care au contribuit câteva sute de participanți, a relevat faptul că observarea păsărilor și a altor elemente din natură precum arbuștii și copacii are beneficii pentru sănătatea mentală, indiferent dacă persoanele respective trăiesc în mediul urban sau în zonele de la periferia orașelor.

Cercetarea publicată în jurnalul "BioScience" a analizat sănătatea mentală a 270 de subiecți de vârste, venituri și etnii diferite și a demonstrat că persoanele care și-au petrecut mai puțin timp în aer liber în săptămâna precedentă evaluării manifestau o tendință mai accentuată către anxietate sau depresie.

În cadrul studiului, oamenii de știință au observat că nu speciile de păsări observate de la ferestre, din grădini sau de pe stradă au o relevanță deosebită pentru sănătatea mentală, ci mai degrabă numărul acestora, în condițiile în care, potrivit unor studii realizate anterior, majoritatea oamenilor manifestă o capacitate redusă de a identifica speciile observate. Așadar, este mai importantă pentru starea lor de bine interacțiunea cu păsările, în general, nu doar cu anumite specii.

Datorită acestui studiu "începe să se distingă rolul pe care îl joacă anumite componente din natură asupra bunăstării noastre mentale", după cum susține dr. Daniel Cox din cadrul Universității din Exeter, cel care a condus cercetarea. "Păsările din jurul casei și din natură, în general, reprezintă o perspectivă promițătoare pentru medicina preventivă, transformând orașele în locuri locuibile mai sănătoase și mai fericite", a completat acesta.

În cadrul unei cercetări realizate în 2016, dr. Cox și profesorul Kevin Gaston de la Institutul pentru Sustenabilitatea Mediului al Universității din Exeter au concluzionat că observarea păsărilor îi face pe oameni mai relaxați și mai conectați cu natura.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință