„Odată cu dispariția lui dispare și ceea ce interlopii numesc respect”/Elogiu în presa locală la moartea interlopului Buricea, rivalul lui Crăcănatu

Elogiu în presa locală din Brăila la moartea interlopului Dumitru Buricea, pe care alte publicații îl prezintă drept rivalul lui Titel Crăcănatu: „Odată cu dispariția lui Dumitru Buricea dispare și ceea ce interlopii numesc respect. Cu siguranță, politicienii de astăzi, toți, habar nu au ce înseamnă asta” , scrie Info Brăila.

Elogiu în presa locală la moartea interlopului Buricea

Această publicație prezintă un portret plin de respect pentru cel pe care îl descrie drept „interlop de rang înalt”:

  • „Reamintim cititorilor noștri ca Dumitru Buricea, personaj controversat , este recunoscut și pentru lucrurile bune făcute pentru cei din comunitate, cu precădere pentru brăilenii care locuiesc în cartierul Vidin. Dincolo de faptele inerente poziției de interlop de rang înalt, Buricea a ajutat comunitatea din care face parte, reconstruind biserica din cartier și ajutându-i pe cei nevoiași”
  • Din nefericire, el a fost folosit de oameni politici de la toate partidele, în special de la PNL și PSD. Oamenii politici, începând cu Cibu (PNL) și Chiriac (PSD), au profitat de apropierea cu Buricea pentru că astăzi foarte puțini își mai amintesc de relația cu el și de mesele încărcate cu bunătăți la care participau”.
  • Odată cu dispariția lui Dumitru Buricea dispare și ceea ce interlopii numesc respect. Cu siguranță, politicienii de astăzi, toți, habar nu au ce înseamnă asta.
Revoluționarul Buricea, interlop și binefăcător

Articolul poartă eticheta „EXCLUSIV”.

Și alte publicații au tratat cu atenție aceste eveniment din Brăila, Buricea fiind înmormântat joi, în prezența a sute de oameni.

„Dumitrel Buricea a stăpânit cu ”băieţii” lui zona Brăilița, impunându-se în lumea interlopă a Brăilei în anii ’90 – 2000, când rivaliza cu interlopi din vechea gardă, gen Titel Crăcănatu”, scrie Obiectiv de Brăila.

Buricea și Crăcănatu aveau certificat de revoluționar, mai arată această publicație.



populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 Se întâmplă și la nemți, chiar cu vârf și îndesat...

3 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

4 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

5 Povestea navei Fundulea, atacată de iranieni cu napalm în strâmtoarea Ormuz. „Au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Cabina nu mai era. …