Oficial de la Casa Albă: SUA dețin informații că armata rusă își execută soldații care nu respectă ordinele

Statele Unite deţin informaţii potrivit cărora armata rusă execută soldaţii care nu respectă ordinele în războiul din Ucraina, a anunţat joi Casa Albă.

Recruți ruși mobilizați în Ucraina FOTO Profimedia

Recruți ruși mobilizați în Ucraina FOTO Profimedia

„Avem informaţii că armata rusă execută efectiv soldaţi care refuză să urmeze ordinele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

„Avem, de asemenea, informaţii că comandanţii ruşi ameninţă că vor executa unităţi întregi dacă încearcă să se retragă din calea tirurilor de artilerie ucrainene”, a mai spus oficialul american, citat de AFP și Reuters, potrivit Agerpres .

Informațiile cu privire la executarea soldaților care se retrag circulă de ceva vreme, fiind vehiculate atât de serviciile secrete britanice, cât și de partea ucraineană. Această paractică aduce aminte de unitățile speciale de blocaj ordonate de Stalin pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial pentru a descuraja reîntoarcerea trupelor plecate la atac.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR